Marţi, 23 August 2011

Amy Winehouse nu a consumat droguri în ziua în care a murit - raport toxicologic

Evalueaza
(0 voturi)
Amy Winehouse nu a consumat droguri în ziua în care a murit, au anunţat medicii britanici, care nu au descoperit urme ale unor substanţe interzise în organismul artistei, în urma testelor toxicologice efectuate după moartea acesteia, a anunţat, marţi, agentul ei de presă.

Agentul de presă al artistei a spus că medicii au descoperit urme de alcool în organismul cântăreţei, dar nu au putut să stabilească cu certitudine dacă alcoolul a jucat un anumit rol în decesul starului britanic.

Potrivit bbc.co.uk, membrii familiei Winehouse au mulţumit poliţiei britanice pentru sprijinul acordat şi au declarat că aşteaptă concluziile anchetei oficiale, ce vor fi anunţate pe 26 octombrie.

Mitch, tatăl artistei, a declarat în timpul ceremoniei funerare că fiica lui renunţase la droguri în urmă cu câţiva ani şi era pe cale să renunţe şi la alcool.

Totodată, potrivit membrilor familiei Winehouse, tocmai faptul că artista renunţase brusc la alcool a fost elementul care i-a cauzat decesul, deoarece organismul ei a intrat într-un fel de criză, cauzată de nevoia de alcool.

Trupul neînsufleţit al cântăreţei Amy Winehouse a fost descoperit în reşedinţa acesteia din Londra, pe 23 iulie.

 

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro