Program variat și tentant: Uvertura Hebridele, de F.Mendelssohn, Concertul de vioară nr. 1 de M. Bruch, și două concerte de pian, nr.27 de Mozart și Concertul pentru pian în Sol Major al lui M. Ravel. Soliste, trei tinere japoneze, Erika Komori, la vioară, Chiyo Hagiwara și Azusa Yamaki la pian, evoluând sub bagheta binecunoscutului Shynia Ozaki, familiar deja publicului sătmărean. Intrarea la concert a fost liberă, în hol tronând o urnă pe o masă în care se așteptau donațiile. În sală agitație, cameramani, fotografi. Îmi caut un loc mai retras, vreau să “mă las purtat de val”, pentru că îmi plac primele două lucrări deosebit de mult, în special uvertura cu trei titluri a lui Mendelssohn (Hebridele, Peștera Fingals, Insula Solitară), scrisă spre deosebire de alte uverturi în special pentru deschiderea unui concert. Dar degeaba încerc să mă afund în muzică, particip la o execuție mediocră, care nu-mi lasă loc de “visat”. Dar ce urmează după aceasta, mă face să mă simt și mai prost. Subit, când solista violonistă cânta primele două cadențe din introducere, îmi amintesc de ea. Nu sunt amintiri prea plăcute. Atunci îmi dau seama și de ce îmi era cunoscut numele ei. Mai cântase la Satu Mare. Am ascultat acest concert, popular în rândul interpreților, de multe ori, și am constatat că în general este cântat de femei și este cântat bine, dar nu și în seara asta. Nici nu are sens să etalez și să enumăr aici calitățile și frumusețile piesei în sine, din moment ce ea a fost compromisă total cu eleganță. Cântat fals, de-ți rupea urechile, pasaje șifonate și, totuși, simț ritmic și muzicalitate. O nebuloasă interpretarea aceasta, însoțită de mișcări teatrale. Pe parcurs, concertul s-a mai “ameliorat”. Concertul de Mozart a fost interpretat cu onestitate în cântat, cu un mic lapsus de memorie, dar fără frazări conturate și o concepție clară de interpretare. Orchestra în schimb aluneca pe tărâmuri periculoase și în ceea ce privește intonația, dar și sincronizarea. La Concertul de pian de Ravel parcă s-ar fi atins un nivel acceptabil pentru o seară de joi, dar asta doar în ceea ce privește solista, Azusa Yamaki, căci orchestra a fost clar depășită de lucrare. La înălțimea serii, dirijorul nu “s-a pierdut” nici în momentele periculoase și a dus la bun sfârșit acest concert.
Nu știu câți bani s-au adunat pentru cauza nobilă a concertului, dar bănuiesc că nu mai mulți decât a costat organizarea. Să ne gândim aici numai la costurile călătoriei din Japonia până în România. Încerc să uit de concertul ăsta până joia care vine, când suntem așteptați la un concert cu muzică de film, brandul consacrat al aceluiași dirijor Shynia Ozaki. Atenție! Concertul se va repeta și în ziua de vineri.