Vineri, 27 Ianuarie 2012

De ce beau românii bere

Evalueaza
(0 voturi)
Cei mai mulţi români beau bere pentru a petrece timp cu prietenii, pe ideea "Hai la o bere!", şi mai puţini o consumă pentru gust, dispoziţia indusă sau sănătate, potrivit unei cercetări bazate pe reacţiile la o campanie privind motivaţia consumului de bere.

Agenţia McCann PR organizează vineri la barul The Floor (Centrul Vechi al Capitalei), o dezbatere care îşi propune să răspundă, cu umor şi detaşare, întrebării "De ce bea romanul bere?". Printre participanţi se numără Răzvan Exarhu, scriitorul Adrian Georgescu, actorii Florin Busu şi Radu Gabriel şi comedianţii Sergiu Floroaia, Teo, Grasu XXL. Moderatorul va fi Andi Moisescu, iar arbitrul - Bogdan Naumovici, ajutat de public.

Dezbaterea are loc în cadrul unei campanii privind motivele pentru care românii beau bere, derulată de agenţie. Pentru a vedea care sunt opiniiile publicului, înainte de a începe dezbaterea, agenţia a realizat o statistică din comentariile cititorilor campaniei apărute online (de la portaluri, ediţii online ale ziarelor, la bloguri şi reţele sociale). Au fost peste 1.000 de comentarii în primele zile ale campaniei, însă în jur de 600 au putut fi atribuite unui motiv pentru consumul de bere. Dintre cei 1.000 de comentatori unici, 5% au fost femei.

Aproximativ un sfert dintre comentarii - 24% - indică drept motiv pentru consumul de bere ieşirile cu prietenii şi ideea de "Hai la o bere!". Pe locul următor ar fi gustul, indicat în 11,5% dintre comentarii, urmat de starea indusă de bere - 9,5%, senzaţia răcoritoare - 8,84%, sete - 8% - şi sănătate (berea ca aliment şi tratament pentru rinichi) - 7,96%.

"( ...) «drama» vieţii mele sociale, n-am reuşit niciodată să fiu acceptat drept «bărbat adevărat» pentru că oricât m-aş fi chinuit - şi crede-mă am insistat -, nu pot să beau mai mult de o jumătate de bere. Este foarte dificil să fii acceptat de societate dacă nu bei bere" , spune un cititor.

"Ridicăm paharul pentru oricine şi orice, berea ne face să ciocnim pentru eclipsa de lună, pentru hibernarea ursului brun sau pentru femeile abstinente de la mănăstiri", potrivit unui alt comentariu, care pledează pentru "stare".

Berea mai este aleasă pentru că are alcool puţin sau "pentru că duc", după cum este indicat în 7% dintre comentarii, "pentru că pot" - 7%, "pentru că suntem bărbaţi" - 2,65%. "Bem bere pentru a ne putea lua tovarăşii în braţe, fără să spună nimeni că suntem gay, ci doar că suntem bărbaţi adevăraţi care îşi apreciază prietenii", spune un cititor.

În 3% dintre comentarii este evidenţiat faptul că berea merge bine cu anumite mâncăruri, precum covrigeii, seminţele, pizza şi grătarul, iar în 2,65%, băutura este văzută ca "izvor de poveşti şi amintiri".

Alte motive, mai puţin prezente în comentarii, sunt fotbalul şi folosirea berii pentru a face cinste. Există şi varianta să nu fie indicat niciun motiv, remarcându-se: "nu-ţi trebuie motiv să bei bere".

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro