Luni, 28 Noiembrie 2011

George Michael, în stare critică. Cântăreţul luptă contra unei noi maladii pulmonare, potenţial mortală

Evalueaza
(0 voturi)
Cântăreţul britanic George Michael, internat într-o clinică din Viena din cauza unei pneumonii severe, luptă contra unei noi maladii pulmonare, potenţial mortală, care împiedică oxigenul să ajungă în fluxul sangvin.

Artistul britanic a fost internat săptămâna trecută la clinica AKH din Viena, potrivit presei britanice, citată de music-news.com. Sâmbătă, purtătoarea de cuvânt a cântăreţului a anunţat că acesta şi-a amânat toate concertele incluse în turneul său european "Symphonica".

Presa austriacă a publicat în ultimele ore o serie de articole în care se afirmă că George Michael a dezvoltat o nouă maladie pulmonară - sindromul de detresă respiratorie acută, care împiedică oxigenul să ajungă în fluxul sangvin.

Potrivit presei internaţionale, cântăreţul britanic, în vâstă de 48 de ani, foloseşte la clinica vieneză un pat special, care îl ajută să lupte mai bine contra acestei maladii periculoase. Patul (Triadyne Proventa) costă aproximativ 100.000 de lire sterline şi este folosit de persoanele cu probleme respiratorii. Pacienţii sunt legaţi de acest pat şi apoi înclinaţi, pentru a scădea presiunea din plămâni.

"Din cauza plămânilor care nu funcţionează bine, inima trebuie să pompeze mai intens, pentru a trimite sângele în organism, iar acest fapt conduce la scăderea şanselor de supravieţuire. Acest pat încearcă să ajute plămânii, pentru a-i face să funcţioneze cât de bine pot ei să funcţioneze" , a explicat medicul Carol Cooper pentru tabloidul britanic The Sun.

"El (George Michael, n.r.) este în stare critică, ceea ce înseamnă că ar putea să moară. Încă nu cunoaştem motivul pentru care pneumonia afectează mai mult anumiţi oameni în comparaţie cu alţii. Însă, dacă eşti un pacient de vârstă mijlocie şi ai deja alte probleme de sănătate, precum o boală a sistemului imunitar, prognoza ta medicală nu e prea bună", a adăugat Carol Cooper.

Fadi Fawaz, iubitul cântăreţului britanic, a făcut la rândul lui câteva declaraţii, la sfârşitul săptămânii trecute, şi a spus că organismul artistului reacţionează bine la tratamentul administrat de medicii austrieci.

Purtătoarea de cuvânt a cântăreţului a negat, vineri, informaţia potrivit căreia starul britanic ar suferi de o maladie cardiacă gravă şi a spus că starea de sănătate a cântăreţului "se îmbunătăţeşte treptat".

George Michael a vândut peste 80 de milioane de albume pe plan internaţional, iar printre piesele sale se numără hituri precum "Careless Whisper", "Faith " şi "Last Christmas".

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro