Vineri, 27 Ianuarie 2012

Halle Berry îşi va promova, din martie, propria colecţie de pantofi

Evalueaza
(0 voturi)
Actriţa Halle Berry îşi va promova, din martie, propria colecţie de pantofi, numită "5th Avenue by Halle Berry" şi care va fi vândută exclusiv de unul dintre cei mai mari comercianţi de încălţăminte europeni, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Halle Berry a participat, recent, împreună cu regizorul Michael Haussman, la realizarea unui spot publicitar prin care îşi va promova, de la începutul lunii martie, propria colecţie de pantofi.

Colecţia ei conţine 40 de modele uşoare, de vară, dar în acelaşi timp elegante şi feminine.

În timp ce noul ei film, "Cloud Atlas", este cea mai scumpă producţie germană din toate timpurile, colecţia ei de pantofi este foarte accesibilă şi va fi comercializată de compania Deichmann, în 21 de ţări din Europa, inclusiv România, din 5 martie.

Pentru actriţa recompensată cu un Oscar, pantofii nu reprezintă doar o piesă vestimentară oarecare. " Pantofii sunt o expresie a personalităţii. Ei trădează multe despre cea care îi poartă. Când coafura şi pantofii se potrivesc, se potriveşte şi restul", spune aceasta. Pentru Halle Berry, colecţia ei de pantofi este "un vis devenit realitate". "Ce femeie nu şi-ar dori să-şi vadă numele pe o colecţie de pantofi? Acest lucru este grozav!", spune ea. "Colecţia mea «5th Avenue» este ceva ce mă inspiră. Pantofii sunt uşori şi simplu de purtat - pentru orice femeie. Sunt moderni şi accesibili, despre asta este vorba în colecţia mea ", a mai spus actriţa.

Modelele îndeplinesc exact aceste criterii: pantofii decupaţi cu platformă, sandalele cu barete şi saboţii cu platformă se potrivesc cu jeanşii trei-sferturi şi cu tricourile casual, dar la fel de bine se potrivesc şi cu rochiile maxi, care în acest sezon pot fi foarte colorate şi frapante.

Deichmann a lansat în ultimii ani în sectorul internaţional colecţii alături de vedete precum Pussycat Dolls, Sugababes şi Cindy Crawford.

Halle Berry, care s-a logodit în timpul sărbătorilor de iarnă cu iubitul ei, actorul francez Olivier Martinez, a câştigat un premiu Oscar în 2002, pentru prestaţia ei din filmul "Puterea dragostei/ Monster's Ball", devenind astfel prima actriţă afro-americană din istorie care a câştigat această distincţie.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro