Sâmbătă, 15 Octombrie 2011

Larry Hagman, interpretul lui J.R. din "Dallas", are cancer

Evalueaza
(0 voturi)
Actorul Larry Hagman, cunoscut drept interpretul lui J.R. din "Dallas", a fost diagnosticat cu cancer, dar într-o formă tratabilă, şi va fi în continuare în distribuţia unei noi versiuni a celebrului serial american din anii '80.

Actorul în vârstă de 80 de ani îl va interpreta în continuare pe J.R. Ewing în noul serial, în timp ce va primi tratament.

Un remake al celebrului serial "Dallas", care a rulat pe posturile de televiziune din 1978 şi până în 1991, va intra pe micile ecrane în vara anului viitor, din distribuţie făcând parte şi "veteranii" Larry Hagman, în rolul lui J.R., Linda Gray (Sue Ellen) şi Patrick Duffy (Bobby).

"În rolul lui J.R. puteam face orice fără a fi pedepsit - mită, şantaj, adulter", a spus Hagman. "Dar acum am cancer. Vreau ca toată lumea să ştie că este o formă de cancer foarte comună şi tratabilă. Voi fi tratat în timp ce lucrez la noul serial 'Dallas'. Nu mă pot gândi la ceva mai bun decât să lucrez la un serial pe care îl iubesc, cu oamenii pe care îi iubesc. Şi-apoi ştim cu toţii că J.R. nu poate fi învins", a mai spus actorul.

Hagman a fost supus unui transplant de ficat în 1995, după ani de alcoolism şi de atunci a sprijinit Fundaţia Naţională pentru Rinichi şi s-a pronunţat şi împotriva fumatului.

Versiunea actualizată a serialului "Dallas" va fi produsă de Warner Horizon Television şi difuzată de TNT.

Larry Hagman este actor, producător şi regizor de film. Cel mai celebru rol al său este J. R. Ewing din serialul TV "Dallas". Episodul "Who Shot JR?", difuzat în 1980, a rămas până în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din lume, iar serialul "Dallas", difuzat în 13 sezoane între anii 1978 şi 1998, a avut o popularitate uriaşă pe plan mondial.

 

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro