Sâmbătă, 20 August 2011

Lenny Kravitz locuieşte într-o rulotă

Evalueaza
(0 voturi)
Lenny Kravitz locuieşte, de aproximativ doi ani, într-o rulotă, pe o plajă din insula Eleuthera din Bahamas, unde, de altfel, s-a simţit inspirat să compună cel mai recent album al său, "Black And White America".

Cântăreţul în vârstă de 47 de ani se simte "acasă" pe această insulă, care este locul de naştere al mamei sale, şi aici şi-a găsit inspiraţia să compună cel mai recent album al său, "Black And White America", informează contactmusic.com..

Lenny, care recent şi-a vândut locuinţa din New York, dar care are o altă casă la Paris, a declarat: "Aici este locul unde mă simt cel mai acasă. Am tot venit şi plecat de aici de la vârsta de cinci ani şi am locuit aici în ultimii doi ani".

"Locuiesc într-o rulotă, pe plajă, fără lux, am un câine, un hamac şi un jeep pe care l-am cumpărat când mi-am lansat primul album. Mă trezesc noaptea auzind muzică, o aud în josul drumului printre copaci, deci îmi stimulează creativitatea", a mai spus acesta.

Lenny, al cărui tată este evreu, spune că în copilărie nu s-a simţit ciudat că aparţine mai multor rase, dar că a fost şocat de atitudinea oamenilor atunci când şi-a lansat cariera muzicală. "Mi s-a spus că nu sunt destul de negru sau destul de alb şi nu mă integram într-o categorie. Mi s-a părut interesant acest lucru (…) dar nu aparţin unei singure categorii şi puţini dintre noi sunt aşa", a mai spus Kravitz.

Lenny Kravitz îşi lansează noul album, intitulat "Black and White America", pe 30 august, în SUA, având programat un turneu de promovare în Europa, începând din octombrie. Potrivit site-ului artistului, turneul de promovare debutează pe 30 septembrie, la Rio de Janeiro, urmând ca, din 30 octombrie, Kravitz să concerteze pe scenele din oraşe mari din vestul Europei, precum Londra, Rotterdam, Berlin, Milano şi Paris, dar şi la Varşovia, Praga, Riga şi Zagreb.

După trei ani de pauză, cântăreţul revine astfel cu un album înregistrat în Bahamas şi Paris, cu influenţe rock şi funk. Cele 16 melodii sunt produse, scrise şi aranjate de el, iar vocea şi chitara sunt mai distincte ca niciodată. Piesa "Stand" a fost lansată pe data de 6 iunie.

Albumul intră pe piaţa muzicală după opt producţii anterioare ale lui Kravitz şi peste 35 de milioane de unităţi vândute.

Lenny Kravitz este unul dintre cei mai influenţi muzicieni rock ai tuturor timpurilor. Muzica lui este influenţată în mare măsura de curentele soul, rock şi funk din anii '60 - '70. Din 1999 până în 2002 a câştigat patru premii Grammy consecutive, stabilind un record al categoriei "Best Male Rock Vocal Performance". Hituri precum "Are You Gonna Go My Way", "If You Can't Say No", "I Belong to You", "Fly Away" şi "American Woman" i-au adus atât aprecierea publicului, cât şi alte premii, printre care BRIT, MTV, American Music, Billboard.

Lenny Kravitz a concertat şi la Bucureşti, în iulie 2008.

 

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro