Duminică, 03 Iulie 2011

Nunta de la Monaco: Albert al II-lea şi Charlene s-au căsătorit religios. Principesa a plâns - FOTO, VIDEO

Evalueaza
(0 voturi)
Principele Albert al II-lea de Monaco şi sud-africana Charlene Wittstock s-au căsătorit religios sâmbătă, ceremonia fiind celebrată în Curtea de onoare a palatului princiar. Slujba religioasă a fost transmisă pe ecrane uriaşe amplasate în tot oraşul, iar la eveniment au participat 4.300 de invitaţi.

Principesa Charlene de Monaco a ales o rochie de mireasă din mătase ivorie, fără mâneci şi cu trenă lungă, cu broderii cu mii de cristale Swarovski şi perle, creaţie a lui Giorgio Armani.

Mireasa a avut părul prins în coc şi un voal lung pe cap. Ea a păşit spre altar precedată de şapte domnişoare de onoare.

La rândul său, prinţul Albert a purtat o uniformă crem, ţinuta clasică a gărzilor palatului din Monaco. Mânecile uniformei aveau brodate frunze de stejar şi de măslin, iar tunica era închisă cu butoni aurii, cu monogramă.

Mirele a purtat medalii care reprezintă Ordinul Sfântului Charles, Ordinul Grimaldi şi Legiunea de Onoare Franceză. Pe material mai era, de asemenea, brodată o rozetă ce reprezintă Coroana de Monaco.

Printre invitaţii care au participat la nunta princiară s-au numărat Principesa Margareta de România şi Principele Radu, Nadia Comâneci şi soţul ei, Bart Conner, Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt, Naomi Campbell, Karl Lagerfeld, preşedintele Franţei Nicolas Sakozy, actorul Roger Moore.

Prinţul Albert şi principesa Charlene de Monaco şi-au rostit jurămintele, au spus "da" şi s-au sărutat în cadrul ceremoniei religioase.

Ceremonia, care a început la ora 17.00 (18.00, ora României), a fost oficiată de arhiepiscopul de Monaco, monseniorul Bernard Barsi.

După ce principii Albert şi Charlene şi-au rostit jurămintele, au spus "da" şi s-au sărutat, a fost interpretat un cântec sud-african, în onoarea ţării de origine a miresei.

Arhiepiscopul a binecuvântat cuplul princiar, care şi-a pecetluit din nou uniunea printr-un sărut.

La ora 20.00 a urmat dineul oficial şi balul, care s-au desfăşurat la Opera Garnier, pe terasele Operei.

Păşind pe un covor roşu, prinţii au părăsit curtea Palatului princiar, în aplauzele şi uralele invitaţilor care le aruncau flori albe în cale. Ei au urcat într-un automobil negru decapotabil în care au mers pe străzile oraşului salutând oamenii adunaţi să îi felicite.

Principesa Charlene şi-a depus buchetul de mireasă la biserica Saint Devote, unde cuplul a mers după ceremonia de la palat, şi a lăcrimat la intrarea în capelă, în timp ce corul cânta.

Ajuns la biserica Saint Devote, cuplul princiar a fost întâmpinat cu o cântare corală. Mireasa, care a avut o expresie serioasă în cea mai mare parte a ceremoniei religioase, ieşind însă zâmbitoare din palat în urma nunţii, a vărsat câteva lacrimi.

După ce au ascultat o rugăciune şi Charlene şi-a depus buchetul, prinţii au ieşit din biserică pentru un moment solemn, pe sunete de cimpoi - referire la originile irlandeze ale lui Albert.

Ei s-au sărutat apoi din nou şi au fost ovaţionaţi de mulţime.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro