Duminică, 18 Decembrie 2011

Oana Zăvoranu şi-a dat casele vrăjitoarelor în deplin acord de voinţă şi nu sunt probate forţele malefice

Evalueaza
(0 voturi)
Victimele vrăjitoarelor Rada Mincă Ştefan şi Roxana Lider nu aveau de ce să se simtă şantajate de ameninţările cu ritualuri vrăjitoreşti nocive adresate lor, iar Oana Zăvoranu ştia ce face când şi-a dat casele vrăjitoarelor, nefiind probate forţele malefice, susţine instanţa.

Tribunalul Buftea a făcut, vineri, publică motivarea deciziei prin care a decis eliberarea vrăjitoarelor Rada Ştefan Mincă şi Roxana Lider, acuzate de fapte de e înşelăciune şi şantaj, precum şi a altor doi complici ale acestora.

"Cu privire la pretinsa săvârşire de către inculpata Rada Mincă Ştefan a infracţiunii de şantaj în dauna celor patru părţii vătămate, Tribunalul reţine, din chiar susţinerile acestora din urmă, că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile articolului 681 Cod procedură penală", notează instanţa.

Astfel, arată judecătorul, "din declaraţiile părţilor vătămate rezultă că inculpata le-ar fi ameninţat că, în cazul în care nu îi achită sumele solicitate, prin practicarea unor ritualuri vrăjitoreşti, le va genera suferinţă fizică şi psihică atât celor patru persoane, cât şi rudelor şi familiei lor".

"Or, este evident că o astfel de ameninţare nu este de natură să alarmeze o persoană rezonabilă, condiţie cerută în mod imperativ de dispoziţiile art. 194 Cod penal raportat la art. 193 din acelaşi act normativ", mai notează instanţa.

Pe de altă parte, Tribunalul Buftea constată din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei că Oana Zăvoranu i-a înstrăinat vrăjitoarei Rada autoturismul aflat în patrimoniul societăţii comerciale al cărui administrator este în schimbul a 21.000 lei.

De asemenea, se reţine că aceeaşi parte vătămată i-a vândut apartamentul proprietate personală inculpatului Sava Craiff Buzea în schimbul a 50.000 de euro.

Tribunalul mai constată că partea vătămată Ioana Zăvoranu a împrumutat de la inculpatul Ion Constantin la data de 22 iulie suma de 174.800 de euro, garantând executarea obligaţiei cu apartamentul proprietate personală situat în Iancu de Hunedoara.

"Toate cele trei convenţii, dintre care ultimele două autentificate de notarul public, fac, în lipsa unor probe concludente, dovada deplinului acord de voinţă al părţilor, susţinerile părţii vătămate Ioana Zăvoranu că ar fi contractat sub influenţa unei forţe supranaturale malefice nefiind pertinente şi neavând suport probatoriu", conchide judecătorul care le-a eliberat pe cele două vrăjitoare şi pe complicii lor.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro