Luni, 18 Iulie 2011

Aurul şi francul elveţian au atins noi maxime istorice

Evalueaza
(0 voturi)
Preţul aurului a atins luni un nou record istoric, peste 1.600 de dolari pe uncie, iar francul elveţian a ajuns la un nou maxim record în raport cu moneda euro, investitorii migrând în masă către active cu un grad ridicat de siguranţă, pe fondul temerilor privind datoriile de stat din Europa şi SUA.

Aurul s-a apreciat pe piaţa spot până la un maxim de 1.600,4 dolari pe uncie şi se tranzacţionează în urcare cu circa 0,4% faţă de referinţă, la 1.598,76 dolari pe uncie. Aurul a crescut cu peste 3% săptămâna trecută şi în cea precedentă, cea mai abruptă creştere din februarie 2009. Investitorii se adăpostesc tot mai mult de posibilitatea unui default pe datoria de stat atât în zona euro, cât şi în Statele Unite. Politicienii de la Washington încearcă să ajungă la un acord privind reducerea deficitului bugetar şi ridicarea plafonului datoriei publice înainte de luna august, când Trezoreria a avertizat că ar putea începe să-şi onoreze selectiv plăţile, în funcţie de priorităţi, dacă nu se va putea împrumuta. Investitorii au ignorat până acum disputa, însă apropierea termenului limită a provocat reacţii adverse pe pieţe în ultimele săptămâni, mai ales după avertismentele lansate de agenţiile de rating.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro