Miercuri, 04 Ianuarie 2012

Cât va fi cursul leu/euro la sfârşitul anului 2012? Ce spun bancherii

Evalueaza
(0 voturi)
Cursul de schimb va continua să fie relativ stabil în acest an, evoluţia urmând să oscileze pe palierul 4,25 – 4,35 lei/euro, uşor mai îngust decât cel înregistrat anul trecut.

Însă, există riscul testării unor niveluri mai ridicate, spre 4,4 lei/euro, în cazul unei aversiuni extreme faţă de risc, în opinia analiştilor.

În privinţa cotaţiei leului în raport cu dolarul american, prognozele analiştilor se plasează pe coridorul 3,1-3,46 lei/dolar, iar pentru francul elveţian estimările oscilează în jurul a 3,4 lei/franc.

Anul trecut, leul s-a dovedit mult mai stabil decât celelalte monede din regiune, rezerva valutară a BNR de aproximativ 32 mld. euro permi­ţând intervenţii lejere de temperare a presiunilor pe curs. Leul s-a depreciat în 2011 cu doar 0,8% faţă de euro, cu 4,2% faţă de dolar şi cu 3,8% faţă de francul elveţian.

“Ne aşteptăm la o depreciere foarte modestă faţă de euro şi probabil concentrată către finalul anului pe fondul tensiunilor externe accentuate de incertitudinea obişnuită a unui an electoral. România a ajustat o parte notabilă a dezechilibrelor sale, însă modelul său de creştere economică continuă să pară riscant cât timp tensiunile din zona euro persistă”, a comentat Vlad Muscalu, economist la ING Bank.

Prognozele ING Bank pentru finele anului sunt: 4,25 lei/ euro, aproape 3,3 lei/dolar şi în jur de 3,4 lei/franc elveţian.

Nivelul cursului este destul de greu de suportat de către cei care au luat credite în valută în 2007 şi 2008, când cotaţia era cu 20% mai jos, problemele reflectându-se în creşterea continuă a restanţelor. BCR, cea mai mare bancă după active, prognozează pentru sfârşitul anului cotaţii de 4,32 lei/euro şi 3,46 lei/dolar.

Economistul-şef al BRD-SocGen Florian Libocor se aşteaptă la o evoluţie relativ stabilă a cursului în acest an, în intervalul 4,1-4,3 lei /euro.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro