Luni, 26 Septembrie 2011

China către Europa: Nu vă aşteptaţi la salvare financiară din partea noastră

Evalueaza
(0 voturi)
Mai mulţi oficiali chinezi au transmis, în timpul unor întâlniri la sediul FMI, mesajul că statul asiatic nu poate salva Europa, după ce China a fost văzută ca un posibil răspuns la criza datoriilor suverane din zona euro, prin achiziţia de obligaţiuni sau prin investiţii, potrivit WSJ.

"Nu putem să ne apucăm să salvăm pe cineva. Nu suntem salvatori. Trebuie să ne salvăm pe noi", a declarat Gao Xiqing, preşedinte al China Investment Corp (CIC), uriaşul fond suveran de investiţii al statului, citat de cotidianul Wall Street Journal (WSJ).

Dacă Europa ar decide să vândă obligaţiuni comune ale zonei euro, garantate de către toate statele din uniunea monetară, atunci CIC ar putea fi unul dintre cumpărători, a spus el.

"Dacă ar avea un profil de risc care să se potrivească politicilor noastre am cumpăra. Dar nu vă aşteptaţi să cumpărăm mai mult decât ar suporta apetitul nostru pentru risc", a afirmat Gao.

Declaraţia acestuia pare să excludă posibilitatea ca fondul CIC să cumpere obligaţiuni emise de Italia, Grecia şi alte state cu probleme din zona euro, care găsesc cu greu cumpărători.

Guvernatorul băncii centrale, Zhou Xiaochuan, a fost la fel de clar în a afirma că nu trebuie să existe aşteptări pentru o majorarea nesustenabilă a creşterii economice în China doar pentru a susţine economia mondială.

China creşte cu aproximativ 9% pe an. Un avans de 8-10% ar reprezenta "aşteptări rezonabile", a spus el.

"Unii oameni ar putea avea o speranţă iraţională că este cu atât mai bine cu cât este mai mare creşterea", a spus Xiaochuan într-o conferinţă de presă. Dar creşteri de 15% sau mai mari "nu sunt realiste", a avertizat bancherul.

În timpul crizei finaciare din 2008-2009, China a urcat cheltuielile cu aproape 11.000 de miliarde de yuani (circa 1.700 de miliarde de dolari, la cotaţia actuală) şi a reuşit să menţină un nivel de creştere economică de peste 9%. Un alt plan amplu de investiţii este puţin probabil, notează WSJ, deoarece China vede inflaţia drept o ameninţare mai mare decât creşterea inadecvată şi pentru că autorităţile de la Beijing se tem că o mare parte din împrumuturile luate în timpul crizei financiare ar putea deveni neperformante, împovărând guvernul cu o problemă a datoriilor.

 

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro