Vineri, 09 Septembrie 2011

De ce renunţă producătorii la culturile eco

Evalueaza
(0 voturi)
În timp ce populaţia lumii se confruntă cu o lipsă tot mai acută de alimente, ONU declarând pentru prima dată, în 30 de ani, foametea în două regiuni, agricultura ecologică este văzută de mulţi drept soluţia ce ar putea preveni o criză alimentară în viitor.

Chiar şi aşa, şi pe acest segment există probleme, din cauza preţurilor prea mari, nu există o piaţă de desfacere constantă, iar în unele ţări, precum Marea Britanie, producătorii renunţă la fermele ecologice din cauza cheltuielilor mari de producţie.
În Marea Britanie, tot mai mulţi fermieri renunţă la exploataţiile ecologice pe măsură ce vânzările de produse eco sunt tot mai mici, clienţii neputând face faţă preţurilor mari ale produselor, scrie The Guardian. Astfel, suprafaţa de teren aflată în perioadă de conversie a scăzut cu două treimi acum faţă de 2007, potrivit statisticilor oficiale.
Şi vânzările produselor organice s-au diminuat cu 5,9% în 2010, faţă de anul anterior, totalizând 1,7 miliarde de lire, faţă de 1,8 miliarde în 2009. Şi asta este cu atât mai frapant cu cât, în 2008, cifrele ajungeau la 2,1 miliarde de lire, iar lumea se confruntă cu o creştere a preţurilor la nivel mondial ce a dus chiar la o criză alimentară.
Fermierii de aici spun că nu pot concura cu lanţurile de supermarketuri care mizează pe produsele ieftine, de tip mass-market, pentru a-şi asigura grosul vânzărilor. În plus, scăderea numărului de exploataţii agricole este pus pe faptul că subvenţiile destinate celor care trec de la agricultura tradiţională la cea ecologică s-au diminuat, iar procesul durează mai mulţi ani.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro