Duminică, 18 Septembrie 2011

Germania: Grecia trebuie să se trezească la realitate. Măsurile de corecţie sunt foarte dure

Evalueaza
(0 voturi)
Grecia trebuie să se decidă în privinţa viitorului său în zona euro şi să nu îşi facă iluzii în legătură cu obligaţiile care îi revin, este avertismentul dur dat duminică de ministrul german de Finanţe Wolfgang Schaeuble.

"Apartenenţa la uniunea monetară este o oportunitate, dar şi o povară grea. Măsurile de corecţie sunt foarte dificile. Grecii trebuie să decidă dacă vor să suporte această povară", a declarat Schaeuble publicaţiei Bild am Sonntag.

El a arătat că ajutorul financiar internaţional este acordat cu condiţii clare, pentru a ajuta statul elen să aducă sub control problema datoriilor.

"Nimeni nu trebuie să îşi facă iluzii. Fără o evaluare pozitivă din partea troicii Comisiei Europene (CE), Băncii Centrale Europene (BCE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI), că Grecia îşi respectă angajamentele, viitoarea tranşă de împrumut nu poate fi plătită", a avertizat oficialul german.

Schaeuble a precizat că grecii trebuie să prezinte date care să dovedească faptul că respectă planul de austeritate.

Ministrul a încercat să respingă îngrijorarea legată de divergenţele din coaliţia aflată la putere în Germania, privind Grecia.

Parlamentul german urmează să voteze pentru suplimentarea atribuţiilor Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară pe 29 septembrie. Schaeuble a arătat că există o majoritate clară în Parlament care sprijină consolidarea facilităţii, astfel încât votul va fi fără emoţii.

 

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro