Investitorii duc aurul şi francul la noi maxime. Speranţele investitorilor stau în susţinerea economiei SUA de către Fed. Bursele au crescut ieri, dar tensiunea rămâne la cote ridicate, ea fiind provocată de temerile investitorilor că dificultăţile cu care se confruntă SUA, cea mai mare economie a lumii, şi Europa din cauza datoriilor prea mari ar putea duce la o recesiune mondială. Acţiunile lumii sunt cu 20% sub maximul ultimilor trei ani, atins în luna mai, scrie agenţia de presă Thomson Reuters. Deşi este cunoscută tendinţa burselor de a exagera, acum temerile investitorilor par întemeiate, având în vedere că OCDE apreciază că avansul celor mai mari economii ale lumii încetineşte. Parcă pentru a susţine această idee, Germania a anunţat că exporturile din luna iunie au scăzut cu 1,2%, la 88,5 mld. euro, după o creştere de 4,4% în mai.
Scăderile de amploare de pe burse, susţinute de un pesimism apăsător care riscă să persiste, riscă se se transmită şi în economia reală, unde pot lovi în încrederea consumatorilor, ceea ce ar avea consecinţe grave pentru economiile bazate puternic pe cheltuielile populaţiei, cum este cazul SUA. “După patru ani de criză financiară devine tot mai clar că cel mai mare deficit este cel de încredere”, scrie într-o opinie în Financial Times economistul Kenneth Rogoff de la Universitatea Harvard. “Pieţele se pot ajusta la o încetinire a creşterii economice, dar nu pot face faţă scăderii abrupte a încrederii în lideri şi percepţiei în creştere că decidenţii nu mai sunt ancoraţi în realitate.”
Locale
Politica
Miercuri, 10 August 2011
Mii de miliarde de dolari au dispărut de pe bursele din lume
Bursele europene au închis ziua de ieri în creştere. Cea mai mare temere a investitorilor este că economia mondială va încetini. Europa nu are nevoie de încă un summit, ci de implementarea măsurilor deja adoptate.
Afisat de 115 de ori
Publicat in
Economie
Login to post comments
Online
Avem 32 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
volei
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










