Joi, 08 Septembrie 2011

Ministerul Economiei vrea demararea exploatării de aur de la Roşia Montană

Evalueaza
(0 voturi)
Secretarul de stat în Ministerul Economiei Claudiu Stafie a declarat joi că instituţia doreşte exploatarea zăcămintelor de aur de la Roşia Montană, dar RMGC, companie care vrea să deruleze acest proiect, trebuie să obţină autorizaţia de mediu.

“Ministerul Economiei doreşte exploatarea la Roşia Montană. RMGC trebuie să îşi ia autorizaţia de mediu, problema este acum la Ministerul Mediului. Apoi vom vedea exploatarea în sine”, a adăugat Stafie. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat marţi că “Roşia Montană este ca povestea cocoşului roşu, care nu se termină niciodată”, şi că dacă un stat acordă o licenţă în 2007-2008 o face pentru ca acolo să fie minerit cum a fost de 2.000 de ani, iar acel minerit să corespundă celor mai înalte standarde UE. Preşedintele Traian Băsescu a mers, în urmă cu o săptămână, la Roşia Montană, unde a declarat că proiectul de exploatare a aurului a stat îngropat din 1997 din cauza laşităţii politicienilor, care “nu au vrut să îi doară capul”. Şi cu această ocazie, Băsescu s-a declarat în favoarea derulării proiectului minier, spunând că “orice ţară care are resurse trebuie să le folosească”. RMGC este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,46% din capitalul social, în timp ce statul român controlează 19,31% din acţiuni, prin firma Minvest Deva, iar alţi acţionari cumulează 0,23% din titluri. În spatele companiei canadiene Gabriel Resources se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro