Publicarea de către Fondul Proprietatea a rapoartelor companiilor de stat arată cheltuieli salariale şi număr de angajaţi în creştere. Citiţi două pagini speciale, 12-13, despre ce se întâmplă în cele mai mari companii aflate sub controlul statului.
Cele mai mari zece companii de stat din sectorul energetic au cheltuit aproape 2 miliarde de lei cu salariile angajaţilor în 2010, mai mult cu 6,4% faţă de 2009, şi au făcut angajări în anul în care economia s-a contractat cu 1,3%.
Informaţiile privind cheltuielile cu salariile au fost publicate de Fondul Proprietatea, acţionar alături de statul român la aceste companii, în cadrul celui mai mare demers de transparenţă. Au fost publicate pe site-ul FP rapoartele financiare la 20 de mari companii locale, din care 10 controlate de stat şi nelistate.
Pentru cele zece companii, printre care se numără transportatorii naţionali Transgaz şi Transelectrica, producătorii Nuclearelectrica şi Hidroelectrica, lucrau peste 35.550 de angajaţi la finele anului trecut. Cheltuielile cu salariile au crescut la cele mai multe dintre companii, deşi unele dintre acestea au raportat afaceri şi profituri în scădere anul trecut.
La Poşta Română, pentru care lucrează 34.700 de angajaţi, aproape cât pentru întregul sector energetic, salariul mediu a crescut cu 5,2%, la 2.265 lei de la 2.154 lei.










