“Noua formă a taxei auto va stimula importul cu autoturisme rulate, blocat la începutul anului acesta de măsura majorării taxei. Totodată, impunerea plăţii taxei de poluare la tranzacţiile cu maşini deja înmatriculate va duce la modificarea preţului de piaţă a acestora. Iar în cazul de faţă vor apărea încercări de fentare a plăţii taxei prin diferite metode, cum ar fi contractul de comodat”, a declarat directorul general al portalului de oferte auto second hand Auto.ro, Bogdan Axinia. Cristian Bică, membru al Asociaţiei Distribuitorilor Autorizaţi Ford din România, spune că taxa va reduce preţul maşinilor înmatriculate înainte de 2007 cu valoarea acesteia pentru ca vânzătorii să găsească cumpărători. “În primul rând va creşte numărul celor care îşi vor achiziţiona un autovehicul second hand de peste graniţă. De asemenea, dealerii care vând vehicule rulate şi care au în stoc maşini achiziţionate anterior prin buy back sau trade in, pentru care nu s-a platit această taxă, vor pierde sume importante. Şi nu în ultimul rând, vor exista din ce în ce mai multe maşini tranzacţionate fără perfectarea actelor”, a afirmat Bică.
Pe de altă parte, Silviu Preoteasa, preşedintele Asociaţiei Dealerilor de Marcă Volkswagen şi Audi, a afirmat că măsura este benefică pentru piaţa vehiculelor noi, banii rezultaţi din generalizarea taxei urmând să finanţeze programul de înnoire a parcului auto. Nicuşor Sorescu, directorul grupului Rădăcini, a subliniat că noile măsuri vor duce la creşterea parcului auto second hand. “Anul trecut, aproape jumătate din parcul auto din ţară era mai vechi de 11 ani. Odată luată această măsură, trebuie să ne aşteptăm la o creştere a numărului de maşini vechi. La începutul anului a fost pentru prima dată când înmatriculările de maşini rulate au fost mai mici decât cele noi, situaţie care nu cred că va mai dura în actualul context”, a afirmat Sorescu.
Locale
Politica
Joi, 01 Septembrie 2011
Reducerea taxei auto va stimula importul de autovehicule second hand
Reprezentanţii firmelor din sectorul auto afirmă că reducerea taxei auto cu 25% şi plata acesteia inclusiv pentru maşinile din România înmatriculate înainte de 2007 va încuraja importul vehiculelor second hand şi va duce la scăderea preţurilor la tranzacţiile cu autoturisme înmatriculate.
Afisat de 119 de ori
Publicat in
Economie
Login to post comments
Online
Avem 38 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
volei
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










