Miercuri, 28 Septembrie 2011

Renault recheamă în service 5.000 de autoturisme

Evalueaza
(0 voturi)
Grupul Renault România a început o acţiune de rechemare în service, pentru verificări, a 4.164 autoturisme Dacia şi 740 Renault, pentru posibile neconformităţi la semi-conurile de supape ale unor motoare fabricate în Spania.

“Este vorba de motoare de 1,2 litri pe benzină, de 75 cai putere, fabricate în Spania. Aceste motoare ar putea prezenta neconformităţi ale semi-conurilor de supape. Intervenţia în service durează între 20 de minute, dacă se face doar verificarea chiulasei motor, şi patru ore şi jumătate în cazul în care se procedează la înlocuirea semi-conurilor de supape”, au declarat reprezentanţii biroului de Comunicare din cadrul Automobile Dacia. Acţiunea de rechemare a început la 1 septembrie şi se va încheia în momentul în care vor fi verificate toate maşinile care fac obiectul operaţiunii.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro