Sâmbătă, 06 August 2011

Standard & Poor’s scade ratingul de ţară al SUA pentru prima dată din 1917

Evalueaza
(0 voturi)
SUA au pierdut ratingul de top AAA din partea Standard&Poors, lovitură fără precedent la adresa celei mai mari economii a lumii după o luptă politică ce lasă Statele Unite la un pas de default (incapacitate de plată). S&P a anunţat că a redus cu o treaptă, la AA, ratingul pe termen lung, din cauza îngrijorărilor cu privire la deficitul bugetului şi datoriile SUA.

Decizia agenţiei de rating ar putea creşte costurile creditării pentru administraţia americană, companii şi populaţie.

Perspectiva ratingului este negativă, ceea ce indică o altă posibilă retrogradare în următoarele 12-18 luni.

Celelalte două mari agenţii, Moody's şi Fitch, au menţinut în această săptămână ratingul de credit la SUA al "AAA".

Săptămâna trecută, Partidul Democrat şi Partidul Republican au elaborat un plan, susţinut şi de Casa Albă, privind creşterea plafonului de îndatorare şi reducerea deficitului bugetar, pentru evitarea intrării SUA în încetare de plăţi.

Acordul permite majorarea plafonului de îndatorare, de la 14.300 de miliarde de dolari, cu 2.100-2.400 de miliarde de dolari, în trei trepte succesive. Noul plafon este considerat suficient de ridicat pentru a acoperi necesarul de împrumuturi al statului până în 2013. Totodată, programul prevede reduceri de cheltuieli de circa 2.400 de miliarde de dolari pe o perioadă de zece ani.

Agenţia de rating Standard & Poor's a coborât ratingul de ţară al SUA pentru prima dată de când a fost acordat, în 1917, potriviti Gândul.

Standard & Poor's este singura agenţie care taie oficial ratingul SUA, Moody's anunţând dimpotrivă că va păstra indicele AAA pentru economia americană.

Decizia S&P pare mai degrabă o sancţiune dată poiticienilor americani: "Majoritatea republicană din Congres continuă să se opună oricărei măsuri care ar duce la creşterea veniturilor".

Preşedintele SUA, Barack Obama, a dat asigurări vineri că economia americană îşi va reveni din criză, pe fondul temerilor privind o nouă intrare în recesiune.

"Doresc ca americanii şi partenerii noştri din întreaga lume să ştie acest lucru: vom ieşi din criză, lucrurile se vor îmbunătăţi", a spus Obama, în momentul în care pieţele financiare sunt preocupate din cauza perspectivelor economiei globale.

Barack Obama a subliniat că, în pofida unui "an tumultos", economia a reuşit să creeze locuri de muncă în sectorul privat 17 luni la rând. Totuşi, liderul de la Casa Albă a avertizat că ritmul actual de creştere nu este suficient pentru a compensa pierderea a opt milioane de locuri de muncă provocată de recesiune.

 

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro