Duminică, 25 Septembrie 2011

Strategia Guvern-FMI: Noile companii energetice vor fi privatizate până în iunie 2012. Operaţiunea va include concedieri de personal

Evalueaza
(0 voturi)
Noile companii energetice Oltenia şi Hunedoara vor fi privatizate până la finele lunii iunie 2012, operaţiune care va impune şi concedieri de personal la unele dintre unităţile care vor forma cele două companii, relevă ultima scrisoare de intenţie încheiată de Guvern cu FMI şi obţinută de MEDIAFAX.

Guvernul intenţiona iniţial să comaseze principalii producători de energie şi cărbune în două societăţi naţionale, Electra şi Hidroenergetica, însă a renunţat la acest proiect din cauza problemelor juridice şi ia în calcul varianta alternativă de a crea două companii energetice mai mici, respectiv Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara.

Complexul Energetic Hunedoara va fi format din termocentralele Paroşeni şi Mintia şi minele considerate viabile ale Companiei Naţionale a Huilei (CNH), iar Complexul Energetic Oltenia va fi compus din SNLO şi termocentralele Craiova, Turceni şi Rovinari.

Scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI la finalul misiunii de evaluare din iulie-august, aprobată de Executiv la jumătatea lunii septembrie, prevede că până la sfârşitul acestui an va fi înfiinţată noua companie energetică prin fuziunea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) cu termocentralele Craiova, Turceni şi Rovinari şi că această companie va fi privatizată până la sfârşitul lunii iunie 2012.

Privatizarea va fi efectuată prin ofertă publică iniţială sau cu un investitor strategic.

Procedura de privatizare va fi lansată şi în cazul companiei energetice care va rezulta din fuziunea minelor viabile ale CNH cu termocentralele Paroşeni şi Mintia, termenul stabilit pentru finalizarea privatizării fiind şi în acest caz sfârşitul lunii iunie 2012.

Pentru derularea proceselor de privatizare, Guvernul va angaja consultanţi până la finele lunii martie 2012.

Conform documentului, restructurarea unităţilor în vederea privatizării va impune şi concedieri de personal, cel puţin 900 de posturi urmând să fie desfiinţate până la sfârşitul lunii octombrie, iar alte 200 de poziţii urmând să fie scoase din schema de organizare a complexului energetic Turceni.

În cazul CNH, activele viabile vor fi preluate de stat prin proceduri de executare silită declanşate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru obligaţii fiscale.

 

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro