“Am primit până acum 33 de trupuri neînsufleţite şi acordăm îngrijiri pentru 52 de răniţi”, a declarat un medic de la spitalul al-Zahra din Kout, precizând că printre victime se află şi femei şi copii. Cele două explozii au avut loc în jurul orei locale 8.00 (5.00 GMT), într-o zonă aglomerată din centrul oraşulu i, au afirmat surse din cadrul poliţiei. Atentatele comise în iulie s-au soldat cu moartea a 259 de irakieni, dintre care 159 civili, 56 de poliţişti şi 44 membri ai forţelor armate, potrivit bilanţurilor compilate de Ministerele Sănătăţii, Apărării şi de Interne.
Locale
Politica
Luni, 15 August 2011
Dublu atentat în Irak, soldat cu 33 de morţi şi 52 de răniţi
Cel puţin 33 de persoane au murit şi alte 52 au fost rănite, luni dimineaţă, într-un dublu atentat cu bombă comis în oraşul Kout, la 160 de kilometri sud-est de Bagdad, au anunţat surse medicale.
Afisat de 117 de ori
Publicat in
Externe
Login to post comments
Online
Avem 35 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
volei
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










