Marţi, 07 Iunie 2011

Etapele judiciare ale dosarului Dominique Strauss-Kahn

Evalueaza
(0 voturi)
Judecătorul Michael Obus îi va citi, luni, în faţa tribunalului penal din Manhattan, rechizitoriul lui Dominique Strauss-Kahn, acuzat de infracţiuni de natură sexuală, acesta urmând să pledeze vinovat sau nevinovat.

Acest act care are şapte capete de acuzare, între care agresiune sexuală, tentativă de viol şi sechestrare, a fost întocmit de procuror pe baza deciziei unei camere de acuzare “Grand jury”, care a audiat mărturia sub jurământ a presupusei victime, o cameristă a hotelului Sofitel din New York, în vârstă de 32 de ani şi de origine guineeană. După ce procurorul s-a sesizat în acest caz, dosarul s-a numit “Cetăţenii statului New York împotriva lui Dominique Strauss-Kahn”. Acesta poartă numărul 2011NY035773. În prima situaţie, dacă Dominique Strauss-Kahn pledează vinovat la toate capetele de acuzare sau doar la o parte din ele, nu va avea loc un proces, ci vor fi negocieri cu judecătorul privind numărul de ani de închisoare pe care îi va avea de ispăşit.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro