Comisia UE pentru Administraţie propune, de asemenea, creşterea programului săptămânal de la 37,5 la 40 de ore de lucru şi a vârstei de pensionare de la 63 la 65 de ani. Salariile funcţionarilor instituţiilor UE ar urma să fie majorate cu 1,7% anul acesta, dar puterea de cumpărare va scădea cu 1,8% ţinând cont de rata ridicată a inflaţiei la nivelul UE, recunoaşte Comisia Europeană, conform Le Figaro. Creşterea salariilor sub nivelul inflaţiei este rezultatul unui sistem automat de calcul, bazat pe puterea de cumpărare evaluată în opt state membre UE. Săptămâna trecută, sindicatul Frontul Comun Interinstituţional pentru Reprezentarea Personalului a depus un preaviz de grevă pentru perioada 23 noiembrie – 7 decembrie, în urma eşecului unei reuniuni de reconciliere cu Comisia Europeană.
Locale
Politica
Vineri, 25 Noiembrie 2011
Funcţionarii UE ar putea intra în grevă
Funcţionarii instituţiilor Uniunii Europene ar putea declanşa, curând, o grevă în semn de protest faţă de modificarea statutului lor, în contextul în care comisarul UE pentru Administraţie propune reducerea cu 5% a numărului angajaţilor comunitari până în 2017.
Login to post comments
Online
Avem 35 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
volei
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










