Vineri, 29 Iulie 2011

James Murdoch rămâne la conducerea BSkyB

Evalueaza
(0 voturi)
BSkyB a confirmat, vineri, că James Murdoch va rămâne preşedintele companiei britanice de televiziune prin satelit, în pofida scandalului interceptărilor telefonice în care este implicată familia Murdoch, care conduce imperiul media News Corp.

“James Murdoch rămâne preşedinte”, au declarat reprezentanţii BSkyB, într-un comunicat de presă. Păstrarea în funcţie a lui James Murdoch nu a fost o surpriză, în pofida scandalului interceptărilor telefonice care a dus la închiderea publicaţiei News of the World. Scandalul l-a pus pe James Murdoch într-o poziţie delicată şi au existat voci care i-au cerut să renunţe la preşedinţia companiei. Încă de joi, surse apropiate lui Murdoch au declarat pentru presă că James primise susţinerea “unanimă” a consiliului de administraţie al companiei, care se reunise pentru a aproba bugetul anual.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro