Într-un comentariu publicat în cotidianul Le Monde, Laszlo Rajk, arhitect, opozant şi fost disident ungar, fiul unui ministru executat în 1949 după un proces stalinist, apreciază că majoritatea ungarilor ştiau ce pregătea Viktor Orban, dar voiau o schimbare şi credeau că democraţia ungară, susţinută de Uniunea Europeană, îl va putea controla. Autorul scrie că în ultimii ani, mai mulţi apropiaţi ai Fidesz spuneau că aşteaptă victoria partidului în special pentru posiblitatea ca Orban însuşi să fie învins. Aflat în opoziţie, partidul era ostaticul preşedintelui său, dar după o victorie electorală acesta nu mai putea conduce în acelaşi mod, pentru că trebuia să ţină cont de unele limite, de circumstanţe externe şi mai ales de Europa şi SUA, afirmau aceştia.
Chiar şi membrii societăţii care nu făceau parte din Fidesz apreciau că este nevoie de un lider puternic. Iar Orban pare puternic, atât ca prim-ministru, cât şi ca lider al opoziţiei. Mulţi l-au votat deoarece credeau că nu va mai trebui să se teamă de tinerii neonazişti. Acceptarea socială a lui Orban a scăzut însă, cei care cred în victoria democraţiei aşteptând alegerile din 2014 cu seninătate pentru a se elibera de acest populism. Guvernul nu numai că nu este condus cu o dorinţă de democraţie, ci cu o totală lipsă de scrupule, comentează autorul articolului.
Orban a privat Curtea Constituţională de toate puterile prin care i-ar fi putut împiedica manevrele politice, apoi a dislocat Consiliul bugetar pentru a avea control exclusiv asupra acestuia, a restrâns libertatea presei, a decapitat justiţia şi a numit “părinţi, prieteni şi clienţi” în principalele posturi de judecători. Guvernul încearcă să mutileze independenţa Băncii Naţionale, protejată inclusiv prin tratate internaţionale, şi chiar remodelează legea electorală, care face Fidesz inamovibil, cel puţin prin mijloace democratice.
În plus, de la 1 ianuarie Ungaria are o nouă Constituţie, care prevede că numele ţării nu mai este Republica Ungară. Primele măsuri au fost deja luate în administraţiile publice, pentru a implementa această schimbare, astfel că, de exemplu, tribunalele nu mai pronunţă deciziile în numele republicii. “Este ca şi cum am trăi în România lui Ceauşescu”, conchide autorul.
