UPDATE ora 11.00 Preşedintele Germaniei, Christian Wulff, vizat de un scandal de corupţie, îşi va anunţa astăzi demisia din funcţie, informează agenţia de presă germană DPA, care citează “surse bine informate”. Wulff a anunţat că va face o declaraţie la ora locală 11.00 (12.00, ora României), la castelul Bellevue din Berlin. La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a anulat vizita pe care urma să o efectueze vineri în Italia şi va face o declaraţie la ora 11.30 (12.30, ora României).
Parchetul din Hanovra (nordul Germaniei) a anunţat joi că a cerut ridicarea imunităţii preşedintelui republicii, Christian Wulff, implicat de luni de zile într-un scandal privind acuzaţii de corupţie.
Parchetul nu poate lansa procedurile împotriva preşedintelui republicii dacă deputaţii Bundestag-ului (camera inferioară a Parlamentului) nu îi ridică imunitatea. “După o verificare exhaustivă a noilor documente şi evaluarea articolelor din presă, parchetul din Hanovra estimează că există fapte suficiente pentru suspiciuni de încălcări ale legii sau de beneficii de avantaje” ale lui Wulff, a explicat într-un comunicat parchetul din capitala regiunii Saxonia inferioară.
Wulff este criticat aspru de la jumătatea lunii decembrie de presa germană care îl acuză de a fi profitat de poziţia sa de lider al guvernului din Saxonia inferioară pentru a obţine avantaje financiare diverse, încercând apoi să ascundă aceste afaceri.
Preşedintele german a fost atacat fără menajamente pentru că a ascuns un împrumut, a profitat de vacanţe gratuite din partea unor oameni de afaceri bogaţi, iar apoi pentru că a încercat să facă presiuni asupra jurnaliştilor cu scopul de a împiedica publicarea informaţiilor.
La mijlocul lunii ianuarie, justiţia gernană a percheziţionat domiciliul fostului său purtător de cuvânt, concediat la 22 decembrie din cauza unor suspiciuni de corupţie pentru acte comise între 2007 şi 2009. El a fost atunci purtător de cuvânt al lui Wulff care era liderul guvernului regional.
În Germania, funcţiile preşedintelui sunt în principal onorifice, însă acesta este o autoritate morală.










