Ulterior, potrivit aceleiaşi surse, Strauss-Kahn a sunat-o, din apartamentul său, pe o altă recepţioneră, pentru a o întreba dacă vrea să i se alăture, pentru a bea ceva împreună, după program. Ca şi prima recepţioneră, aceasta a refuzat invitaţia directorului FMI. “L-a descris ca pe un flirt”, a declarat sursa citată. Detalii suplimentare încep să apară din interviurile poliţiei cu personalul hotelului, despre contactele pe care le-ar fi putut avea angajaţii hotelului cu clientul, înainte de presupusa agresiune sexuală.
Locale
Politica
Luni, 23 Mai 2011
Strauss-Kahn ar fi invitat în apartament şi alte două angajate ale hotelului
Fostul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a căutat compania a două angajate ale hotelului Sofitel din Manhattan, cu o zi înainte de presupusa tentativă de viol asupra unei cameriste, potrivit unei surse din poliţie apropiată anchetei, relatează CNN. În timp ce o recepţioneră îl conducea pe Strauss-Kahn la apartament, după înregistrarea la hotel, acesta i-a cerut să rămână “pentru nişte şampanie”, potrivit sursei, dar recepţionera le-a spus investigatorilor că l-a refuzat.
Afisat de 92 de ori
Publicat in
Externe
Login to post comments
Online
Avem 90 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
volei
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










