Marţi, 04 Octombrie 2011

Vladimir Voronin, din nou printre principalii cinci politicieni din Republica Moldova

Evalueaza
(0 voturi)
Liderul comuniştilor moldoveni Vladimir Voronin a urcat trei poziţii în clasamentul celor mai importanţi politicieni ai lunii septembrie, în timp ce premierul Vlad Filat îşi păstrează ferm poziţia de lider al clasamentului, relatează Info-Prim Neo în pagina electronică.

Vlad Filat se află pe primul loc, cu 235 de puncte acumulate, urmat de preşedintele interimar Marian Lupu, care are 200 de puncte, şi de primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, cu 198 de puncte. “Bănuiesc că luna viitoare, dacă nu vor avea loc evenimente dramatice, poziţia lui Vlad Filat se va consolida şi mai mult. Între Lupu şi Chirtoacă se înăspreşte concurenţa, iar Chirtoacă îi suflă în ceafă preşedintelui interimar. Aici am putea să avem schimbări dacă în luna octombrie vor avea loc evenimente care îi vor evidenţia pe unul sau pe altul”, a declarat preşedintele Politicon, Anatol Ţăranu, la conferinţa de prezentare a clasamentului. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a urcat trei poziţii în top şi acum ocupă locul patru, iar liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, este pe locul cinci, la fel ca în clasamentul precedent. Pe locul şase se plasează vicepremierul Iurie Leancă, în coborâre cu două poziţii, iar pe locul şapte se află deputatul comunist Igor Dodon, care a urcat nouă poziţii. După Igor Dodon urmează Vladimir Plahotniuc, Dumitru Diacov, iar judecătorul Victor Puşcaş de la Curtea Constituţională încheie topul primilor zece.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro