Luni, 23 Ianuarie 2012

2011 – anul marilor realizări la Biblioteca Judeţeană

Evalueaza
(0 voturi)
Pentru Biblioteca Judeţeană Satu Mare, anul 2011 a fost unul al marilor realizări în ciuda austerităţii. A

fost anul în care după patru ani şi jumătate a fost redeschisă Sala de Lectură “Gheorghe Bulgăr”, a fost implementat cu succes programul Biblionet şi a crescut numărul de documente achiziţionate de instituţie. Toate acestea precum şi altele au fost făcute cunoscute ieri de directorul Bibliotecii Judeţene, Ioan Mircea Ardelean, în cadrul unei conferinţe de presă de prezentare a bilanţului instituţiei, la care au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, vicepreşedinţii Mircea Govor şi Adrian Ştef, precum şi angajaţii Bibliotecii Judeţene.

Obiective îndeplinite
La începutul conferinţei de presă, directorul Ioan Mircea Ardelean a punctat principalele realizări din cursul anului trecut ale Bibliotecii Judeţene Satu Mare, cum ar fi redeschiderea Sălii de lectură “Gheorghe Bulgăr”, împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea instituţiei, implementarea programului Biblionet, achiziţionarea de noi ducumente şi organizarea unor activităţi culturale. “În viaţa Bibliotecii Judeţene s-au schimbat foarte multe şi putem spune că a înviat din nou la Satu Mare. La nivel naţional, Biblioteca Judeţeană se situează în prima parte a clasamentului şi sperăm că având sprijinul Consiliului Judeţean să urcăm şi mai mult în acest clasament”, a precizat directorul Mircea Ardelean.
Veniturile totale ale Bibliotecii Judeţene pe anul 2011 au însumat circa 3,36 milioane de lei din care peste 3,2 milioane de lei din alocaţii bugetare şi 157.700 de lei din donaţii, dublu faţă de anii precedenţi, şi au fost cheltuite, în total, 3,21 milioane de lei din care 1,74 milioane pentru plata chiriilor. Totodată, în anul 2011, Biblioteca Judeţeană Satu Mare a achiziţionat circa 12.000 de documente de bibliotecă, în valoare totală de 225.000 de lei, şi a primit cu titlu de donaţie circa 1.780 de publicaţii, în valoare totală de 25.800 de lei. Un număr de 280 de astfel de publicaţii, în valoare de 10.800 de lei (circa 800.000 de forinţi), provin dintr-o donaţie din Ungaria, prin programul intitulat “Márai”. Documentele primite prin acest program vor face obiectul colecţiilor de bază ale bibliotecii, fiind vorba de titluri-unicat. În total, Biblioteca Judeţeană deţine 430.000 de documente de bibliotecă.

Peste 30.000 de utilizatori înscrişi
Totodată, în cursul anului trecut au fost înregistraţi 30.408 utilizatori înscrişi (faţă de 29.793 în anul 2010), 6.060 utilizatori activi (5.860 în anul 2010) şi 2.089 de utilizatori nou înscrişi (2.661 în 2010). În aceeaşi perioadă au mai fost înregistrate 96.385 de vizite la bibliotecă (faţă de 70.283 în anul 2010) din care 59.307 vizite directe (54.837 în anul 2010) şi 22.514 de vizite virtuale pe internet (faţă de 8.137 în cursul anului 2010). În creştere sunt şi numărul de tranzacţii de împrumut de la 134.556 în anul 2010 la 149.429 în anul 2011. “Creşterea numărului de documente împrumutate demonstrează faptul că a crescut apetitul sătmărenilor pentru lectură iar calitatea colecţiilor bibliotecii noastre îi satisface. Şi redeschiderea Sălii de lectură, pe 30 septembrie 2011, a influenţat pozitiv această creştere. Faţă de anul trecut, de pildă, s-au împrumutat cu aproape 15.000 mai multe publicaţii”, a mai precizat Ioan Mircea Ardelean.
De asemenea, la programe culturale, manifestări şi evenimente educative şi de informare, organizate la nivel local şi judeţean de Biblioteca Judeţeană în cursul anului trecut au participat 10.918 de persoane, faţă de 7.311 în anul 2010. Au fost organizate evenimente culturale precum Săptămâna familiei, Săptămâna fără TV, Caravana culturii sătmărene, 60 de ani de bibliotecă publică, Noaptea bibliotecilor, Anul editorial sătmărean, Inaugurarea Atelierului memorial “Nae Antonescu”, Asociaţiunea ASTRA – 150 de ani de la înfiinţare, 1 Decembrie – Ziua tuturor românilor, În lumea lui Walt Disney sau Colindul bibliotecii. De asemenea, au fost numeroase lansări de carte cum ar fi Jurnal de front, autor Ioan Mircea Paşcu, Oameni şi locuri din Sătmar, autor Viorel Câmpean, Ultimul iconar, autor Ion Vădan, Instrumentul de tortură, autor Ioan Bran, Ten, autor Gheorghe Cormoş şi altele.

Biblionet, implementat cu succes
Valoarea totală la care se ridică finanţarea Fundaţiei Bill & Melinda Gates pentru judeţul Satu Mare prin programul naţional “Biblionet – lumea în biblioteca mea” se ridică la 572. 500 de lei. În cadrul acestui program au fost dotate cu echipamente IT de ultimă generaţie 20 de biblioteci publice din judeţ şi au fost instruiţi 29 de bibliotecari. Donaţia de care a beneficiat Biblioteca Judeţeană Satu Mare prin acest program generos este de 131,9 mii lei, finanţare ce constă în donaţii de calculatoare, laptopuri şi alte echipamente IT de ultimă generaţie, instruirea unui număr de zece bibliotecari şi asigurarea costurilor licenţelor pentru soft-uri. În decursul anului 2011, Biblioteca Judeţeană Satu Mare a fost dotată cu 14 calculatoare echipate complet, două multifuncţionale, proiector şi ecran de proiecţie pentru serviciul Biblionet şi 11 laptopuri, un proiector, ecran de proiecţie şi un multifuncţional pentru centrul de formare.
La finalul prezentării bilanţului, directorul Ioan Mircea Ardelean a făcut cunoscute şi obiectivele pentru acest an. Cel mai important obiectiv este pregătirea documentaţiei necesare şi demararea lucrărilor de construcţie a noului sediu al Bibliotecii Judeţene. De asemenea, se mai are în vedere continuarea implementării programului naţional “Biblionet – lumea în biblioteca mea” prin derularea rundelor a doua şi a treia în care vor fi cuprinse câte 15 biblioteci comunale, deci în total 30 biblioteci publice, efectuarea inventarierii întregului patrimoniu al bibliotecii, organizarea evenimentului “Anul editorial sătmărean”, în data de 17 februarie, reînscrierea tuturor utilizatorilor de servicii de bibliotecă – circa 30.000 de persoane – şi eliberarea de noi permise, plastifiate şi personalizate, care să conţină toate datele personale într-un cod de bare şi altele.
Referitor la “Anul Editorial Sătmărean”, directorul Ioan Mircea Ardelean a anunţat că toţi cei care au publicat cărţi şi documente de orice formă în cursul anului trecut să vină cu ele la Bibliotecă ca să fie trecuţi în Catalogul editat cu această ocazie. “Nimic din toate ce am realizat în cursul anului trecut nu am fi reuşit fără sprijinul substanţial al Consiliului Judeţean Satu Mare”, a mai adăugat directorul Bibliotecii Judeţene.

Piatra de temelie a noii biblioteci, pusă în acest an
Preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, a felicitat echipa Bibliotecii Judeţene pentru performanţele obţinute anul trecut, printre care cea mai importantă este redeschiderea sălii de lectură. “La elaborarea bugetului pe anul 2012 dorim să putem formula o comandă pentru studiul de fezabilitate pentru construirea unui nou sediu, modern, al Bibliotecii Judeţene. Sperăm că în acest an vom pune piatra de temelie a acestui obiectiv”, a spus preşedintele Csehi Arpad. La rândul său, vicepreşedintele Adrian Ştef a precizat că performanţele din acest an a Bibliotecii Judeţene sunt notabile în ciuda neajunsurilor financiare şi activitatea instituţiei s-a desfăşurat normal deşi numărul angajaţilor este abia la jumătate din cât ar fi necesar. “Realizarea noului sediu al Bibliotecii Judeţene ar fi una dintre cele mai mari realizări a actualului mandat al Consiliului Judeţean”, a spus Adrian Ştef.
Vicepreşedintele Mircea Govor, după ce a felicitat activitatea echipei Bibliotecii Judeţene, a precizat că a fost implicat în mod direct în viaţa de zi cu zi a acestei instituţii şi se declară mulţumit că după mai multe discuţii cu proprietarii clădirii unde-şi desfăşoară activitatea această instituţie a putut fi redeschisă sala de lectură.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro