Marţi, 13 Septembrie 2011

Accesul în Spitalul Judeţean de Urgenţă va fi restricţionat

Evalueaza
(0 voturi)
Accesul în Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare va fi restricţionat. Accesul se va face pe bază de ecuson de vizitator şi cartelă de acces, în timp ce cadrele medicale vor avea propriul card de acces.

Totodată, ieri, la Spitalul Judeţean, managerul Adrian Marc, alături de directorul de îngrijiri medicale, Gabriela Opriş, au inaugurat un monitor TV care are drept scop informarea pacienţilor cu privire la datele generale ale spitalului, informaţii privind funcţionarea acestuia şi legătura contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Birou de relaţii cu publicul la poarta spitalului
Managerul Spitalului Judeţean, Adrian Marc, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că doreşte monitorizarea părţii de acces în incinta spitalului. “În acest sens, doresc înfiinţarea unui birou de relaţii cu publicul lângă cabina de poartă care să ofere permanenţă. În prezent există probleme legate de partea de acces în spital. Practic, oricine poate intra în spital şi poate ajunge cu uşurinţă chiar şi acolo unde accesul e securizat. În acest sens, prin înfiinţarea acestui birou la poartă, se va putea monitoriza fiecare persoană care intră şi iese din spital”, a mai spus Marc.
“Poarta de la intrarea în spital se va înlocui cu o barieră acţionată cu telecomandă, ca la Consiliul Judeţean, iar personalul va avea card de acces. Persoanele din afară vor putea intra cu ecuson de vizitator şi cartelă de acces. Încă nu ştim dacă intrarea se va face pe baza actului de identitate sau se vor lua datele personale”, a mai spus Marc.
De asemenea, Marc a mai declarat că doreşte renunţarea la orele de vizită. “Este un concept depăşit”, îl consideră Marc care susţine că odată cu eliminarea orelor de vizită nu se va mai alimenta sistemul de şpagă. “Aş dori să se permită accesul în spital între orele 11.00 şi 20.00, conform unui regulament”, a mai spus Marc. De asemenea, managerul spitalului şi-a propus inclusiv amenajarea unei parcări în curtea spitalului. “La spitalele din Baia Mare şi în Ungaria, parcarea este gratuită prima jumătate de oră, după care se plăteşte”, a exemplificat acesta. Parcarea ar urma să cuprindă între 62 şi maximum 70 de locuri de parcare, în timp ce numărul total al maşinilor personalului medical este de 170.

Şase panouri informative în spitale
Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare a inaugurat, ieri, un monitor TV care are drept scop informarea pacienţilor cu privire la datele generale ale spitalului. Până în prezent, au fost montate patru astfel de monitoare TV, dintre care două în Spitalul Judeţean, la intrarea în vechea Urgenţă şi la Ambulatoriu, respectiv în Spitalul Judeţean II şi la Tăşnad. Urmează să fie montate alte două astfel de monitoare TV şi la secţia Contagioase, respectiv la UPU. Cele şase monitoare vor prezenta şi anunţuri publicitare.
“Aceste panouri informative vor prezenta pacienţilor, pe lângă datele generale ale spitalului, informaţii privind funcţionarea acestuia şi legătura contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate şi firme de igienă şi nutriţie”, a explicat managerul Adrian Marc. Acesta a mai spus că alte 35 de monitoare cu diametrul de 55 de cm vor fi amplasate în fiecare secţie medicală şi vor transmite informaţii specifice fiecărei secţii medicale. “Am ales aceste monitoare ca să înlocuiască afişele de pe pereţi care oricum fie nu erau citite, nu conţineau astfel de date complete informative”, a mai spus Marc. Totodată, această investiţie a costat 10.000 de euro, însă Marc susţine că investiţia se va amortiza într-un an de zile, ca urmare a posibilităţii prezentării de materiale de publicitate. În plus, se vor transmite orice fel de informaţii de ordin public, inclusiv mersul trenurilor.

Televizoare în secţiile de pediatrie şi chirurgie pediatrică
O altă investiţie prezentată de managerul spitalului s-a referit la achiziţionarea de circa 90 de televizoare care să fie amplasate în saloanele secţiilor unde regimul pacienţilor permite acest lucru. Astfel, până la finele acestui an vor fi montate televizoare în secţiile pediatrie şi chirurgie pediatrică, urmând ca anul viitor să fie montate în secţiile chirurgie generală şi oncologie. Aceste televizoare vor fi racordate la televiziunea prin cablu.
“Valoarea unui astfel de televizor va fi undeva între 300 şi 400 de lei şi vor fi racordate la televiziunea prin cablu”, a mai spus Adrian Marc.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro