Sâmbătă, 27 August 2011

Adevărate etnografii despre Ţara Oaşului şi Ţara Moţilor, lansate ieri la Satu Mare

Evalueaza
(0 voturi)
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare a găzduit ieri o dublă lansare de carte.

Este vorba despre lucrarea “Cercetări etnologice în Ţara Oaşului şi la minerii din nordul Transilvaniei” de Ion Muşlea, care a apărut în colecţia Antropologie/Folclor/Etnologie, 350 pagini, carte cu numeroase fotografii inedite ilustrând valoarea artistică şi de patrimoniu a costumului popular oşenesc, şi cartea “Moţii” semnată de Ion Rusu Abrudeanu, apărută în colecţia Avram Iancu, o carte fundamentală pentru cunoaşterea culturii şi civilizaţiei moţilor. Ambele lucrări au fost editate de editura Dacia XXI din Cluj Napoca.
La eveniment au participat editorul şi directorul editurii Dacia XXI, Ion Vădan, profesorul dr. Viorel Rogoz, directorul instituţiei gazdă, Felician Pop, directorul editurii “Citadela”, Aurel Pop, alţi oameni de cultură din judeţ.
După ce Felician Pop a făcut o scurtă prezentare a celor două lucrări, a luat cuvântul profesorul Viorel Rogoz, care a spus că prin reeditarea celor două lucrări Ion Vădan a făcut un gest de pietate pentru că trecutul acestor zone este din ce în ce mai puţin cunoscut. Cartea “Moţii” este scrisă de un adevărat istoric, drag moţilor de pretutindeni, iar despre cartea lui Ion Muşlea a spus că descrie într-o manieră foarte frumoasă cultura şi civilizaţia oşenilor. La rândul său, editorul Ion Vădan a spus că a dorit să reediteze cele două lucrări pentru că ediţiile precedente sunt foarte greu de găsit şi pentru că a dorit ca aceste lucrări să ajungă în mâinile celor interesaţi. Lansarea de carte s-a terminat cu un moment folcloric cu cântece din zona Oaşului şi din zona Munţilor Apuseni.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro