La eveniment au participat preşedintele şi vicepreşedintele asociaţiei, David Cicio, respectiv Augustin Sava, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi reprezentanţii a 12 din cele 14 aeroporturi din ţară care fac parte din această organizaţie.
Primul care a luat cuvântul a fost directorul Aeroportului Satu Mare, Nicolae Fekete, care i-a salutat pe cei prezenţi, după care vicepreşedintele Adrian Ştef a declarat că se bucură că această şedinţă are loc la Satu Mare, cu atât mai mult cu cât Aeroportul din Satu Mare este o poartă de intrare nu numai pentru judeţul şi pentru municipiul Satu Mare cât şi pentru toată România. Ştef a adăugat că organizarea aeroporturilor din România într-o asociaţie este benefică, arătându-se optimist în ceea ce priveşte modernizarea şi dezvoltarea acestora în perioada imediat următoare.
La rândul său, preşedintele David Cicio a precizat că în ultima perioadă asociaţia a reuşit să obţină o finanţare de 1,4 milioane de euro, nerambursabilă, care va fi folosită pentru instruirea a 600 de angajaţi ai aeroporturilor din ţară. Acesta a arătat că aviaţia civilă este cel mai dinamic sector din România şi, tocmai de aceea, ar trebui ca aeroporturile din România să se dezvolte şi să se modernizeze în vederea creşterii traficului aerian. “Din ceea ce am putut să constat, pentru Aeroportul din Satu Mare sunt perspective reale de dezvoltare, cu atât mai mult cu cât aici vor fi şi curse internaţionale”, a mai adăugat preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România.
Locale
Politica
Vineri, 10 Iunie 2011
Aeroportul Satu Mare are perspective reale de dezvoltare
Posibilităţile de dezvoltare a aeroporturilor din România, creşterea traficului aerian, accesarea de fonduri europene pentru modernizare şi ultimele noutăţi legislative în domeniu au fost doar câteva dintre punctele abordate de participanţii şedinţei Asociaţiei Aeroporturilor din România care s-a desfăşurat ieri la City Hotel din Satu Mare.
Login to post comments
Online
Avem 36 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
volei
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










