Luni, 09 Ianuarie 2012

Alexandra Ulici, cea mai frumoasă social-democrată

Evalueaza
(0 voturi)
Alexandra a intrat în partid în 2011 şi îl are ca idol pe preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a PSD, Dorel Coica

Social-democraţii sătmăreni şi-au desemnat sâmbătă cea mai frumoasă membră a partidului cu ocazia Revelionului tineretului PSD. Miss PSD Satu Mare se numeşte Alexandra Ulici, are 18 ani, locuieşte în Terebeşti, şi este elevă în clasa a XII-a a Colegiului Naţional “Mihai Eminescu”. Este social-democrată cu acte în regulă din 2011 şi crede cu tărie în doctrina PSD. Idolul ei este preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a PSD, Dorel Coica, care reprezintă şi unul din motivele pentru care a intrat în politică. Se implică frecvent în acţiunile cu caracter social şi cultural desfăşurate de PSD. Concursurile de miss nu sunt o noutate pentru Alexandra. Şi asta pentru că, la vârsta de numai 16 ani, Alexandra Ulici a fost desemnată Miss Popularitate în cadrul concursului de frumuseţe organizat cu ocazia Zilei municipiului Satu Mare.
“Sunt elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, profil Ştiinte Sociale. Am urmat un profil uman deoarece îmi place mai mult româna, istoria şi geografia. În viitor aş dori să urmez o facultate la Cluj, tot pe baza acestui profil. Am intrat în Partidul Social Democrat anul trecut, când a avut loc întâlnirea cu tineretul social-democrat de la Mujdeni. M-a impresionat cum ne-au primit cei din partid. Mi-am dat seama imediat că sunt o adevărată familie, există comunicare şi apropiere între lideri şi tineri, aşa cum nu am văzut la alte partide. De aceea am continuat să fac diferite activităţi şi la mine în comună, participând alături de noii mei colegi la diverse activităţi sociale, politice şi culturale. Modelul meu în politică este fără doar şi poate Dorel Coica, unul din motivele pentru care am intrat în PSD. Din câte am observat, este o persoană care ştie să se impună într-un mod foarte plăcut, amical, şi ştie să comunice cu ceilalţi, astfel încât să îi facă să se simtă toţi ca o familie“, a declarat Alexandra Ulici.
Miss PSD a fost remarcata juriului compus din preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Valer Marian, vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor, preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a PSD, Dorel Coica, respectiv preşedintele Organizaţiei de tineret municipale Satu Mare a PSD, Manuela Rogoz. “Se pot compara Elena din Pleşcoi şi Roberta din Ploieşti cu miss Alexandra din Sătmar?! Deci, avem cu ce ne lăuda şi la capitolul frumuseţe”, a fost concluzia senatorului Valer Marian după premiere.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro