Duminică, 03 Aprilie 2011

Bicicletele şi scuterele, la mare căutare în talcioc

Evalueaza
(0 voturi)
Profitând de timpul frumos, sătmărenii au invadat ieri Piaţa de vechituri

Piaţa de vechituri a fost ieri pur şi simplu invadată de sătmăreni care, profitând şi de timpul frumos au inspectat ce se mai vinde aici. Cel mai aglomerat sector era cel al bicicletelor şi scuterelor. De asemenea, multă lume era şi în zona hainelor second-hand, unde tricourile şi pantalonii erau întorşi cu o frenezie ieşită din comun. Comercianţii se declarau mulţumiţi deoarece la aşa o afluenţă de lume şi vânzările au fost pe măsură.

Biciclete între 150 şi 1.000 de lei
Cel mai aglomerat loc din Piaţa de vechituri era cel în care erau expuse la vânzare bicicletele şi scuterele. “Vreau să-mi cumpăr o bicicletă pe vară. În felul acesta împuşc doi iepuri dintr-o lovitură. Pe de o parte economisesc benzină, deoarece naveta la serviciu o să o fac cu bicicleta, iar în al doilea rând o să fac şi puţină mişcare. Numai că bicicletele sunt foarte scumpe”, ne-a spus un sătmărean pe care l-am găsit ieri în talcioc.
Preţul bicicletelor varia între 150 de lei, cea mai ieftină, şi 1.000 de lei, cea mai scumpă. “Mai ieftin de 150 de lei nu veţi găsi biciclete. Eventual cele pentru copii. Însă preţul unei biciclete bune şi dotată corespunzător variază între 200 şi 300 de lei”, ne-a spus un vânzător. Toate preţurile sunt negociabile.
Preţul scuterelor varia între 1.500 de lei şi 3.000 de lei. “Fiecare îşi vinde scuterul în funcţie de cât de strâmtorat de bani este. De exemplu, eu o vând mai ieftin pentru că am nevoie urgentă de bani. Alţii le vând mai scump şi ţin la preţ”, ne-a spus un vânzător. În imediata vecinătate era expusă o motocicletă Kawasachi la 950 de euro negociabil. Mai încolo, o altă motocicletă de 500 de cmc era oferită la vânzare pentru 2.000 de euro, însă lumea nu părea interesată de ele. Bicicletele şi scuterele erau cele mai solicitate.

Frenezia întoarcerii hainelor
La sectorul hainelor second-hand era multă lume. Aproape la orice tarabă hainele erau întoarse cu o frenezie ieşită din comun în speranţa găsirii tricoului potrivit. “Vine vara şi vrem să ne înnoim garderoba. Aici sunt tricouri bune, numai că trebuie să ai răbdare să le cauţi”, ne-a spus o sămăreancă.
În ceea ce priveşte preţurile, un tricou, indiferent că era cu mânecă lungă sau scurtă, costa 10 lei, iar pantalonii de vară costau între 10 şi 15 lei. La o tarabă am găsit un comerciant care vindea pantaloni de vară la 5 lei bucata. “Am fost nevoit să scad preţul de la 10 la 5 lei pentru că nu treceau. Acum trec destul de bine. De exemplu, am avut un client care a cumpărat zece perechi de pantaloni”, ne-a spus vânzătorul. Încălţămintele aveau preţuri variate. De exemplu, cele purtate aveau preţul de 5 lei perechea, în timp ce încălţările noi sau mai puţin uzate aveau preţuri variind între 10 şi 20 de lei perechea.
Una peste alta, comercianţii s-au declarat mulţumiţi de cât au vândut ieri. “Azi a mers ceva mai bine. La aşa o afluenţă de clienţi era şi normal să crească vânzările. Pentru azi mă declar mulţumit de vânzări”, ne-a declarat unul dintre comercianţi.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro