Duminică, 08 Ianuarie 2012

Biserică arhiplină la Valea Vinului

Evalueaza
(0 voturi)
Biserica ortodoxă din Valea Vinului a fost arhiplină sâmbătă, cu ocazia sărbătoririi Hramului Sfântului Ioan Botezătorul.

La slujbă au fost prezenţi mai multe sute de localnici, dintre care foarte mulţi tineri. Printre credincioşii prezenţi s-au aflat şi senatorul Valer Marian, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, profesorul Ioan Viman, secretar executiv judeţean al PSD, primarul social-democrat al comunei Valea Vinului, Radu Cristea, precum şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, liberalul Adrian Ştef.
Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu stareţul Mănăstirii Măriuş, Gherontie Nergheş, şi părintele Vasile Ruha, reprezentantul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului şi profesor la Seminarul Teologic Baia Mare, care a rostit o predică deosebită prin expozeul şi mesajul transmis. Părintele paroh Ioan Bonea a menţionat că biserica din Valea Vinului nu a fost niciodată atât de plină ca la acest hram.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro