La acest eveniment au fost prezenţi preotul dr. Hankovsszky Ferenc, vicar al Diecezei Satu Mare, preotul Felfoldi Laszlo, vicar general al Diecezei Debrecen – Nyiregyhaza, Szabados Viktor, referent familial al Diecezei Hajdudorog şi Lepedus Istvan, referent al biroului pentru laici din Dieceza Satu Mare. Acest proiect s-a desfăşurat în perioada 1 octombrie 2010 – 30 septembrie 2011, de către Episcopia Romano – Catolică din Satu Mare, în parteneriat cu Eparhiile din Debrecen şi Hajdudorog. Valoarea totală a proiectului este de 155.918 de euro, din care contribuţia ERDF este de 132.429, 46 de euro din partea Uniunii Europene, cofinanţarea statului român şi maghiar de 17.170 de euro şi 6.318 de euro aport propriu al partenerilor. Scopul acestui program a fost dezvoltarea activităţilor de ajutorare a familiilor din cadrul diecezelor catolice aflate de o parte şi de alta a graniţei româno-maghiare.
Astfel, pe parcursul unui an al proiectului, prin intermediul a şase cursuri teoretice, 11 instructori formează un număr de 94 de referenţi pentru educarea copiilor şi tinerilor despre viaţa de familie, pentru pregătirea tinerilor logodiţi pentru căsătorie, precum şi pentru conducerea de grupuri de căsătoriţi. Cu această ocazie au fost realizate întâlniri tematice cu 887 de elevi din licee, cu 31 de cupluri-logodnici şi cu 140 de familii. Tot în cadrul acestui proiect s-a realizat o conferinţă profesională cu 120 de membri, care s-a desfăşurat la Nyiregyhaza, în cursul lunii aprilie, iar tema conferinţei a fost divorţul, doliul, persoanele cu dizabilităţi în familie şi alcool. În cadrul acestui proiect s-au organizat trei evenimente de o zi “Pro Familia”, care a fost un fenomen social pentru 650 de persoane în total, adică 180 de familii. La final a avut loc o tabără recreativ-cultural-educativă, de durata unui sejur, pentru un număr de 276 de persoane, care s-a desfăşurat în cursul lunii iulie la Debrecen şi care a avut ca scop menţinerea şi întărirea coeziunii sociale şi culturale dintre referenţi, copii, tineri şi familii din regiune. Tot prin intermediul proiectului s-a realizat o pagină de web, trilingvă, care va fi utilizată ca mijloc de mediatizare şi canal de comunicare, aceasta fiind www.csaladok.eu. De asemenea, s-a elaborat şi editat trilingv un ghid de căsătorie pentru logodnici.
Locale
Politica
Marţi, 20 Septembrie 2011
Biserica romano-catolică promovează valorile familiei
La Palatul Episcopal din Satu Mare a avut loc o conferinţă de presă care a avut ca temă închiderea proiectului transfrontalier “Aprecierea familiilor – Prosperitatea comunităţilor”, parte a programului de cooperare transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013.
Login to post comments
Online
Avem 85 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
volei
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










