Miercuri, 20 Iulie 2011

Bugetarii nu se înghesuie la biletele de odihnă

Evalueaza
(0 voturi)
Numai un sfert din biletele alocate bugetarilor au fost revendicate

Doar 235 de bilete de odihnă au fost valorificate de către bugetarii sătmăreni pentru luna aceasta. În total, Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare a primit 893 de bilete de odihnă destinate bugetarilor valabile pentru cele 33 de serii a câte şase zile.

Pentru luna iulie, Casa de Pensii a primit 391 de bilete de odihnă pentru staţiunile Herculane, Olimp, Mamaia, Sângeorz, Eforie Nord, Saturn, Amara, Călimăneşti, Felix, Voineasa, Slănic Moldova, Venus, Olăneşti, Mangalia şi Muntele Băişorii. Valoarea unui bilet este cuprinsă între 361 şi 500 de lei pentru o persoană. Cu toate acestea, doar 235 de bugetari au intrat în posesia lor.
“Conform Ordinului 952 din 28 iunie 2011 al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, repartiţia biletelor de odihnă se face pe judeţ, serii, staţiuni şi unităţi de cazare în colaborare cu reprezentanţii desemnaţi de confederaţiile sindicale reprezentative în cote procentuale”, a declarat directorul Casei de Pensii, Eugenia Sabou. În judeţul Satu Mare există 16.145 de membri sindicali. Cererile tip se pot obţine atât de la liderii de sindicat, cât şi de la sediul Casei de Pensii.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro