Duminică, 19 Februarie 2012

Cabinetele de specialitate din cadrul Policlinicii Vechi s-au mutat în alte locaţii

Evalueaza
(0 voturi)
Policlinica Veche din municipiul Satu Mare, situată pe strada Gheorghe Lazăr, a intrat în reabilitare pe o perioadă de cinci luni. Valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ cinci milioane lei, fondurile fiind asigurate de Consiliul Judeţean.


Până la data de 15 februarie, medicii care îşi desfăşurau activitatea în cabinete în Ambulatoriul II s-au mutat în alte spaţii. Astfel, cabinetele de specialitate Interne (dr. Veronica Hobian), Endocrinologie (dr. Kiraly Maria), Cardiologie (dr. Vida Agneta) şi Urologie (dr. Cristian Rusu şi Bogdan Feciche) funcţionează în incinta Direcţiei de Sănătate Publică, strada Avram Iancu nr. 16, iar programul de lucru este zilnic, între orele 7.00 şi 14.00. Totodată, Cabinetele Neuro-psihiatrie infantilă (dr. Monica Vlăduţ) şi Medicină legală funcţionează în cadrul Centrului de Sănătate Mintală, cartierul Micro 16, strada Astronauţilor nr. 7. Programul de lucru al Cabinetului de Neuro-psihiatrie infantilă este următorul: luni, marţi, joi şi vineri între orele 7.00 şi 14.00, iar miercuri între orele 14.00 şi 21.00. Medicina Legală are program zilnic, între orele 7.00 şi 15.00.
Începând cu 16 februarie, şase cabinete de specialitate funcţionează în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă II, strada Eroii Revoluţiei nr. 1. Astfel, cabinetele de Psihologie (psiholog Maria Vereş, luni, miercuri, vineri: 14.00-21.00, marţi şi joi: 7.00-14.00), Dermatologie (dr. Marcel Nichita şi Voros Gabriela, zilnic 7.00-21.00), Alergologie (dr. Tallian Katalin, luni, miercuri, vineri: 7.00-14.00, marţi, joi: 14.00-21.00), Psihiatrie (dr. Anca Durla, luni, miercuri, vineri: 7.00-14.00, marţi şi joi: 14.00-21.00), Medicină sportivă (dr. Vincze, luni şi miercuri: 7.00-14.00, marţi, joi şi vineri: 14.00-21.00) şi Pediatrie (dr. Adrian Ciobanu şi Osvath Bernadette, zilnic, în intervalul 7.00-21.00).
Totodată, începând cu data de 20 februarie, cabinetele de specialitate Balneofizioterapie, Oftalmologie, Oncologie, Ginecologie şi Chirurgie vor funcţiona în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă, strada Prahovei nr. 1. Acestea vor funcţiona astfel: cabinetul Balneofizioterapie (dr. Andreica Editha, Carmen Barabasi şi Carmen Matiz, vor funcţiona zilnic, între orele 7.00-21.00), cabinetul Oftalmologie (dr. Olimpia Şter, va funcţiona după programul: luni, miercuri, vineri: 14.00-21.00, marţi şi joi: 7.00-14.00), Cabinetul de Oncologie (dr. Szentesi Zsuzsanna, va funcţiona zilnic, între orele 7.00-15.00), cabinetul de Ginecologie va funcţiona în intervalul orar 7.00-15.00, iar cabinetul Chirurgie (dr. Sabin Chereji) va funcţiona zilnic, în intervalul 7.00-15.00.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro