Marţi, 31 Mai 2011

Captură de aproape 2000 de litri de alcool

Evalueaza
(0 voturi)
Alcoolul a fost găsit în două maşini oprite de poliţiştii de frontieră la intrarea în Carei

Un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei a oprit pentru control, luni, în jurul orei 20.15, la intrarea în municipiul Carei, un autoturism marca Ford Mondeo, înmatriculat în Anglia. Maşina era condusă de Mariana U., în vârstă de 40 de ani, din Baia Mare. Poliţiştii de frontieră au constatat că pe bancheta din spate şi în portbagaj se află mai multe recipiente din plastic care conţineau un lichid incolor cu miros de alcool. În urma inventarierii s-a constatat că în cele 36 de recipiente din plastic se aflau 484 litri de alcool ce avea o concentraţie de 97 de grade. Conducătoarea auto a declarat că marfa a primit-o în municipiul Baia Mare şi trebuia să o transporte până în Oradea.
În dimineaţa zilei de ieri, în jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră din Carei au observat că şoferul unei autoutilitare, la vederea acestora, a oprit maşina în parcarea unei firme. În urma controlului, s-a constatat că şoferul este Tamas Gabor K., în vârstă de 43 de ani. Acesta conducea o autoutilitară marca Mazda, înmatriculată în Ungaria. În compartimentul de marfă al maşinii, în spatele unor cutii din carton, se aflau mai multe recipiente din plastic ce conţineau alcool. S-a constatat că în recipiente erau 1.367 litri alcool cu o concentraţie între 91 şi 96 grade.
Celor doi conducători auto le-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător şi evaziune fiscală. Maşinile şi întreaga cantitate de alcool au fost ridicate până la finalizarea cercetărilor. Întreaga cantitate de alcool se ridică la valoarea de 162.735 lei, iar comisarii Gărzii Financiare Satu Mare au evaluat prejudiciul adus statului român la valoarea de aproximativ 78.000 lei.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro