Vineri, 20 Ianuarie 2012

Cel mai mare miting de după Revoluţie

Evalueaza
(0 voturi)
Peste 1.000 de sătmăreni au participat ieri la cel mai important miting de după Revoluţie, organizat de USL şi mai multe organizaţii civice împotriva Guvernului Băsescu – Boc.

Persoane din toate categoriile sociale, de la tineri, muncitori, funcţionari, medici, profesori, până la pensionari, militari în rezervă, din întregul judeţ, s-au strâns la statuia Lupoaicei din parcul din faţa Muzeului Judeţean şi au scandat lozinci şi au purtat pancarte anti-prezidenţiale şi anti-guvernamentale. Fiecare discurs al reprezentanţilor tinerilor, femeilor, medicilor, dascălilor, oamenilor de cultură, a celor din administraţie şi ale militarilor în rezervă a fost urmat de scandările “Jos Băsescu!”, “Jos Guvernul!”, “Nu vă fie frică/Şi Băsescu pică”, respectiv “Ieşi afară javră ordinară”. Protestatarii au pornit în marş către Prefectură, trecând pe lângă sediile SRI, PDL şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare. În timp ce la mitingul organizat în Bucureşti au participat peste 7.500 de demonstranţi, la mitingul organizat la Iaşi au participat 500 de persoane, la Alba Iulia 400 de persoane, la Zalău peste 100, la Craiova 2.000, la Timişoara 200, la Cluj 150, la Piteşti 2.000, la Suceava 1.000, la Sibiu 500, la Bistriţa 400, iar la Braşov 300.

Pancarte şi lozinci împotriva preşedintelui şi a Guvernului
Protestatarii au început să se adune pe platoul din faţa statuii Lupoaicei în jurul orei 16.00. Printre protestatari s-au numărat preşedintele PSD Satu Mare, senatorul Valer Marian, deputatul PSD Gheorghe Ciocan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, numeroşi consilieri judeţeni şi locali, respectiv primari ai PSD şi PNL, dar şi jurnalistul Ovidiu Ohanesian.
Protestatarii au purtat numeroase pancarte cu sloganuri anti-prezidenţiale şi anti-guvernamentale. Pe acestea se putea citi “Jos BUBA”, “Jos Guvernul”, “Nu vă fie frică/Şi Băsescu pică”, “Ne-aţi ciuruit destul”, “Voi trăiţi bine, noi nu”, “Piticu şi chioru au minţit poporu”, “Să trăim bine/Băse fără tine”, “Băse şi armata lui/Sug bugetul statului”, “Vrem linişte şi trai/Cu Băsescu sub tramvai”, “Băsescu şi deputaţii lui/Cascadorii plânsului“. Pe alte pancarte se puteau citi şi slogane împotriva PDL: “PDL – groparul speranţei”, “PDL – groparul administraţiei locale”, “PDL şi mafia/ Ne-au furat până şi glia”, respectiv “PDL, nu ne mai vindeţi UDMR”. De asemenea, un protestatar a purtat o marionetă cu chipul lui Traian Băsescu, iar un altul una cu Elena Udrea, pe care scria “Aici sunt banii noştri, în poşetă”, iar pe poşetă scria “LV de 12.000 de euro”. Până la începerea discursurilor, protestatarii au scandat “Jos Guvernul”, “Jos dictatura”, “Băsescu nu uita/Puşcăria-i casa ta” sau “Dacă vă pasă/Nu staţi în casă”.

Cel mai mare miting
După intonarea Imnului de Stat al României, senatorul Valer Marian le-a mulţumit sătmărenilor că au venit în număr atât de mare la mitingul organizat de USL. “Vă mulţumesc că aţi venit în număr atât de mare şi astăzi aici, în faţa acestui simbol naţional care este lupoaica romană. Nu vom pleca de aici şi din acest oraş până actuala putere nu va pleca ea. Astăzi, o să începem mitingul aici, vor lua cuvântul mai mulţi tineri, intelectuali, studenţi, oameni din sănătate, din învăţământ, pensionari, militari rezervişti şi toţi cei care doriţi. Pe urmă ne vom deplasa organizat, în marş, pe următorul traseu: strada Mihai Viteazu, strada Ştefan cel Mare, Piaţa Libertăţii, strada Alexandru Ioan Cuza, strada Mircea cel Bătrân, Bulevardul Transilvaniei, apoi în Piaţa 25 Octombrie, unde vom relua protestul nostru. Salut azi, ca şi duminică, că aţi demonstrat prin prezenţa dumneavoastră că Satu Mare există pe harta României şi este unul din oraşele în care s-a manifestat şi printr-o participare masivă, dar şi printr-o atitudine decentă”, a declarat senatorul Valer Marian.

Tineretul, obligat să emigreze
Senatorul Valer Marian i-a dat cuvântul preşedintelui Organizaţiei Judeţene Satu Mare a TSD, avocatul Ciprian Ardelean, în calitate de reprezentant al tinerilor. Acesta s-a declarat revoltat de faptul că tinerii sunt obligaţi să plece din ţară pentru a-şi găsi de lucru. “Trăim într-o ţară în care, din păcate, tinerii nu doresc să rămână. Trăim într-o ţară în care tinerii sunt bucuroşi când îşi găsesc locuri de muncă în străinătate”, a declarat Ciprian Ardelean. Acesta a adăugat că singura metodă de recâştigare a drepturilor o constituie protestele.
Preşedintele Ligii Studenţilor Social-Democraţi Satu Mare, Adriana Bălaj, a arătat că studenţii au ajuns bătaia de joc a guvernanţilor. “Să ajungi să înveţi pe băncile facultăţii, să ajungi să ai câte 20 de examene într-o sesiune, să termini facultatea, indiferent dacă la buget sau cu plată, unde părinţii noştri încearcă să ne sprijine şi să ne ţină, şi ce să facem? Să fim bătaia de joc a acestui Guvern? De ce? Suntem tineri şi să nu ne strigăm durerea noastră? Că n-avem locuri de muncă, că nimeni nu ne întinde o mână de ajutor? Pentru ce să trăim în ţara asta?”, a spus Adriana Bălaj.
Preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a TSD, Manuela Rogoz, i-a îndemnat pe tineri să-şi ceară drepturile, inclusiv dreptul la demnitate. “Haideţi să ne cerem drepturile, să strigăm şi să le arătăm tuturor că noi ne-am dori să trăim într-o ţară demnă, să fim respectaţi, să avem drepturi, să avem salarii, să avem locuri de muncă. Noi vrem să le asigurăm un viitor copiilor noştri, nu să ne lăsăm fraţii să meargă în străinătate!”, a spus Manuela Rogoz.
După ce Tavi Bud, cel mai mare folkist sătmărean şi unul dintre cei mai mari folkişti români, a interpretat cântecul “Ordinea de zi”, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei Satu Mare a PSD, Paula Mare, a vorbit în calitate de mamă, medic şi femeie. Aceasta a criticat proiectul Legii sănătăţii. “Probabil că nu ştiaţi ce prevede această lege nemernică a sănătăţii. Copiii ai căror părinţi nu aveau asigurările de sănătate plătite nu aveau dreptul la servicii medicale. În articolele din Constituţia României scrie că orice cetăţean român are drepturi la servicii medicale egale”, a afrimat Paula Mare.

BUBA trebuie extirpată
Fostul viceprimar Viorel Solchi a vorbit despre situaţia învăţământului românesc, criticând reducerea salariilor dascălilor. “Acum trei ani s-a considerat că profesorii din România au un venit prea mic şi s-a luat decizia creşterii salariului cu 34%. Imediat după ce a venit acest Guvern s-a renunţat la creştere, şi ca totul să fie perfect, acum un an şi jumătate au mai redus salariul cu 25%. Vreau să le mulţumesc foarte mult acestor domni pentru deciziile luate, pentru că ne-au scăpat de stresul dat de cheltuirea banilor”, a spus Viorel Solschi.
Despre problemele din sănătate a vorbit preşedintele colegiului Medicilor Satu Mare, Dumitru Fanea, care a acuzat Guvernul Boc că a vrut să bage pe gâtul cetăţenilor noua Lege a sănătăţii, miza fiind asigurările de sănătate în valoare de circa 5 miliarde de euro. De asemenea, Fanea a comparat Guvernul BUBA cu o bubă care trebuie urgent extirpată. “Pentru că văd o pancartă “Jos BUBA!”, vă propun ca fiecare dintre dumneavoastră să fie un chirurg, fiecare român să fie un chirurg, împreună să extirpăm această BUBA, Băsescu, Boc, Udrea, Anastase, deci să extirpăm această bubă de pe trupul poporului român”, a declarat Dumitru Fanea.
Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Satu Mare, Aurelia Vulciu, a declarat că noua Lege a sănătăţii nu prevede nimic bun pentru cetăţeni. “Vreau să spun că noua Lege a sănătăţii nu prevede nimic bun pentru noi. A trăi demn în ţara ta, a fi demn în ţara ta înseamnă a avea un nivel de viaţă decent. De aceea am ieşit în stradă: vrem înapoi sănătatea noastră şi a copiilor noştri”, a spus Vulciu.

Intelectualii români, umiliţi de regim
Omul de cultură Voicu D. Rusu a criticat tratamentul la care este supusă în prezent intelectualitate română. “Aş vrea să ştiţi, şi cu siguranţă ştiţi, că am avut parte de multe privaţiuni în ultimii ani, şi am simţit din plin suferinţa şi umilinţa la care a fost supusă intelectualitatea română, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. Avem un ministru de cultură în fruntea unui minister care parcă nici nu există şi devine vocal numai când îşi susţine colegii din formaţiunea politică. Avem un ministru al învăţământului care, din nou, nu se ştie ce studii şi unde le-a terminat, pentru că nu este în stare niciodată să ne arate măcar un singur coleg de facultate”, a spus Voicu D. Rusu. Acesta a adăugat că şi jurnaliştii sunt supuşi presiunilor de actuala putere. “Şi nouă, ziariştilor, ni s-a băgat pumnul în gură şi suferim diverse manevre ordinare la care suntem supuşi din când în când”, a spus Voicu D. Rusu. Folkistul Tavi Bud a interpretat apoi melodia “Totuşi, unde-s banii ţării?”. Numeroşi protestatari au cântat împreună cu binecunoscutul folkist.
Viceprimarul Adrian Albu a accentuat starea de disperare a multor români. “Oamenii sunt atât de disperaţi că nu mai cred în nimic. Faptul că au fost aduşi la un asemenea grad de disperare încât nu mai cred nimic în lumea asta este cel mai tragic lucru care se poate întâmpla”, a spus viceprimarul Albu. Acesta a arătat că suntem singura ţară din Uniunea Europeană în care până şi forţele de ordine au protestat împotriva puterii. Agricultorul Mihai Fanea din Călineşti Oaş a criticat actualul regim pentru faptul că reprezentanţii săi nu au aplicat în mod corect legile privind retrocedările.

În coloană spre platoul din faţa Prefecturii
Apoi, demonstranţii s-au încolonat şi, flancaţi de jandarmi, au pornit în marş spre Piaţa 25 Octombrie. Traseul urmat de demonstranţi a fost strada Mihai Viteazu, Ştefan cel Mare, Piaţa Libertăţii, strada Cuza Vodă, Mircea cel Bătrân, Bulevardul Transilvania şi Piaţa 25 Octombrie. În traseul lor, protestatarii s-au oprit în dreptul străzii Prutului, unde este sediul SRI Satu Mare, unde au scandat “Ieşi afară, javră ordinară”. La sediul PDL, demonstranţii au scandat “Ruşine, ruşine să vă fie”, “Nu vă fie frică/Şi Băsescu pică”, iar în faţa sediului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare au scandat “România – stat poliţienesc”. De asemenea, la opririle de lângă sediile PSD şi PNL mulţimea a scandat numele celor două partide, precum şi lozinci împotriva Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.
Pe parcurs, demostranţilor li s-au alăturat numeroşi sătmăreni. În Piaţa 25 Octombrie jandarmii au făcut un cordon în jurul Palatului Administrativ, acesta fiind înconjurat de garduri de fier. Protestatarii s-au mulţumit să se aşeze în semicerc şi să continue scandările împotriva Guvernului, a premierului şi a preşedintelui ţării.

Scandări în Piaţa 25 Octombrie
După mai multe minute de scandări gen “Jos Băsescu”, Jos Guvernul”, “Ieşi afară, javră ordinară”, “Nu vă fie frică, şi Băsescu pică”, senatorul Valer Marian a dat cuvântul unei categorii care “a fost cea mai afectată în acest regim criminal”, pensionarii civili şi militari. Primul a vorbit preşedintele filialei sătmărene a Asociaţiei românilor refugiaţi, expulzaţi şi deportaţi în urma Dictatului de la Viena din 30 August 1940, Ioan Corneanu, care a deplâns starea tot mai precară a pensionarilor şi a tuturor românilor la care s-a ajuns sub guvernarea PDL. A urmat apoi colonelul (r) Ioan Timiş, fost comandant al Garnizoanei Satu Mare, care a spus că ieri seară sătmărenii au demonstrat încă o dată că, atunci când este nevoie, pot fi uniţi şi a adus salutul său şi a tuturor cadrelor militare în rezervă din judeţul Satu Mare, cu atât mai mult cu cât Băsescu a reuşit să anihileze şi această categorie socială.
După ce folkistul Octavian Bud a interpretat câteva cântece, senatorul Valer Marian i-a anunţat pe manifestanţi că astfel de acţiuni vor continua, iar data când vor mai avea loc va fi anunţată pe internet, prin SMS-uri şi din om în om. “Şi nu ne vom lăsa până ce Băsescu nu va pleca”, a spus Valer Marian. Apoi a mulţumit jandarmilor şi poliţiştilor sătmăreni atât în numele său personal, dar şi al manifestanţilor pentru modul în care s-au comportat pe durata mitingului, spunând că îi aşteaptă alături de manifestanţi şi la acţiunile de protest viitoare. La final, acesta a spus că mitingul a luat sfârşit şi din cauza frigului pătrunzător care, după părerea sa, este cel mai mare aliat al lui Băsescu şi al actualului Guvern.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro