La evenimentul care a avut loc în jurul orei 12.00 au mai participat deputatul PDL Ioan Holdiş, prefectul Radu Giurcă şi primarul Careiului, Eugen Kovacs. În urma acestei investiţii de 15 milioane de euro vor fi create în viitorul apropiat circa 300 de noi locuri de muncă.
Sprijin substanţial din partea României
La punerea pietrei de temelie, primul ministru Emil Boc a declarat cu această ocazie că Guvernul României îşi propune să acorde sprijin în continuare investitorilor străini sau autohtoni, prin intermediul schemelor de ajutor de stat. “Continental este un investitor care a investit până în acest moment în România peste o jumătate de miliard de euro şi a creat peste 10.000 de locuri de muncă, este un partener serios şi strategic al Guvernului României. Acesta este şi motivul pentru care Guvernul României sprijină această investiţie, contribuind prin forma ajutorului de stat la demararea acestei lucrări. O investiţie de peste 15 milioane de euro, care aduce cel puţin alte 300 noi locuri de muncă pentru Carei şi pentru Satu Mare. Felicit autorităţile locale, pe domnul prefect, pe primar, dar şi ceilalţi actori locali, pentru că au făcut echipă pentru Satu Mare, atunci când a fost vorba de investiţii serioase pentru regiune. Acesta este modul de comportament al oricăror autorităţi locale, pentru că împreună puteţi reuşi, împreună putem reuşi să aducem pentru oameni mai multe locuri de muncă”, a declarat Emil Boc.
Proiectul dezvoltat de ContiTech Fluid Automotive România SRL la Carei constă în construirea unei hale industriale şi instalarea unei linii complete de producţie de furtunuri de apă/aer pentru industria auto în vederea extinderii capacităţii de producţie deja existente. Proiectul de investiţie în valoare de 15 milioane euro va genera un număr total de 300 de noi locuri de muncă. Proiectul a primit ajutor de stat în valoare de 4,4 milioane euro, fiind apreciat în unanimitate în discursul lor de către oficialii Continental prezenţi la inaugurarea noii investiţii de la Carei.
“Facilităţile acordate de Guvernul României reprezintă un semn clar că doreşte să sprijine investiţiile Continental în România. Cu aproximativ 10.000 de angajaţi şi 500 milioane euro investiţi în România, Continental este printre cei mai mari angajatori şi investitori din ţară”, a declarat reprezentantul Grupului Automotive în România, Christian von Albrichsfeld. Cu o cifră de afaceri de 26 miliarde de euro în 2010, Continental se numără printre cei mai importanţi furnizori pentru industria auto la nivel mondial.
Pe 7 octombrie premierul Boc a semnat la Timişoara acordul de principiu cu firma Continental pentru susţinerea investiţiilor concernului în România. La mai puţin de o lună, adică astăzi, primul proiect al firmei s-a concretizat la Carei, urmând şi la Timişoara , Sibiu şi în zona Braşovului. Investiţia la nivel naţional se ridică la peste o jumătate de miliard de euro şi a creat peste 10.000 de locuri de muncă, motiv pentru care Guvernul României a contribuit cu un ajutor de 4,4 milioane de euro.
Prim-ministrul Emil Boc a vizitat apoi fabrica şi a făcut o declaraţie de presă, vorbind de anul 2012 din punct de vedere economic. Acesta a declarat că Guvernul României îşi propune să acorde sprijin în continuare investitorilor străini sau autohtoni prin intermediul schemei de ajutor de stat. De asemenea, prim-ministrul Boc a mai declarat că România se află, alături de Polonia, în topul ţărilor care alocă cei mai mulţi bani din Produsul Intern Brut (PIB) pentru investiţii. “Pot să vă spun că în acest moment, în privinţa politicii economice a Guvernului, sunt câteva elemente care cred eu că pot constitui în continuare stimulente pentru ca investitorii străini şi autohtoni să investească în România. M-aş referi în primul rând la stabilirea ca prioritate pentru România a investiţiilor. Când mă refer la investiţii, în 2011, în comparaţie cu 2008, sunt în bugetul de stat cu 10% mai mulţi bani alocaţi investiţiilor, iar România este din acest punct de vedere, alături de Polonia, ţara cu cel mai mare procent din Produsul Intern Brut alocat investiţiilor. E o dovadă a înţelegerii că, în aceste vremuri grele, singura soluţie pentru a ieşi din criză o reprezintă dezvoltarea locurilor de muncă. În termeni concreţi, în 2008 erau 32,6 miliarde de lei, bani pentru investiţii, în 2011 sunt 36 de miliarde de lei numai de la bugetul de stat”, a precizat Emil Boc.
Şeful Guvernului a mai menţionat că investiţiile, atragerea fondurilor europene şi crearea de noi locuri de muncă reprezintă prioritatea Guvernului penetru anul viitor. “Vreau să ştiţi că investiţiile, fondurile europene şi locurile de muncă reprezintă prioritatea bugetului de stat pentru anul 2012. Pentru că, din nefericire, încă vremurile grele nu au trecut nici în Europa, nici în lume, astfel că există în permanenţă pericolul revenirii în recesiune, inclusiv în Europa. De aceea România trebuie să îşi continue drumul consolidărilor economice prin investiţii, locurile de muncă şi atragerea fondurilor europene. Este singura cale prin care ne putem asigura că ulterior putem plăti celelalte obligaţii sociale ale statului. De aceea bugetul pentru anul 2012 va porni şi îl voi propune în faţa Parlamentului într-o versiune prudentă, care să permită, pe de o parte, consolidarea a ceea ce avem şi să ne ferească de riscuri majore în cazuri în care situaţia nu se îmbunătăţeşte în Europa. Niciun scenariu nu are în vedere diminuarea de salarii sau impozitarea de pensii. Dar avem în vedere direcţionarea consistentă a resurselor spre ceea ce înseamnă dezvoltare, locurile de muncă şi investiţiile”, a mai declarat Emil Boc.
Premierul Boc a adăugat că Guvernul României sprijină investiţiile din judeţul Satu Mare. Primul ministru a apreciat lucrările efectuate pe Drumul Naţional 19, între Oradea şi Satu Mare, adăugând că statul român va sprijini şi realizarea centurii de ocolire a municipiului Carei.










