Astfel, consilierii judeţeni au aprobat alocarea unei sume de 4.000.000 de lei localităţilor din judeţ în vederea echilibrării bugetelor locale, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură ce necesită cofinanţare locală. La finalul şedinţei, vicepreşedintele Adrian Ştef a anunţat că mitingul aviatic din acest an, programat la începutul lunii octombrie, va fi unul cu adevărat spectaculos.
Alocarea de fonduri, aprobată în unanimitate
Primul proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a fost cel privind utilizarea unor sume din fondul de rezervă. Astfel, consilierii judeţeni au aprobat utilizarea sumei de 583.000 lei din Fondul de rezervă al bugetului local al judeţului Satu Mare pe anul 2011 în vederea alocării acesteia localităţilor din judeţ şi au aprobat utilizarea sumei de 850.000 lei din Fondul de rezervă al bugetului local al judeţului Satu Mare pe anul 2011 în vederea finanţării unor cheltuieli ale bugetului judeţului Satu Mare pe anul 2011. La al doilea punct de pe ordinea de zi consilierii judeţeni au aprobat retragerea şi redistribuirea sumei de 4.000.000 lei, reprezentând sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, destinate pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor care necesită cofinanţare locală. Astfel, a fost retrasă suma de 3.417.000 lei, reprezentând sume defalcate din TVA pentru echilibrare, alocate pentru acoperirea sumelor din valoarea totală a proiectelor finanţate din fondurile europene ale unor localităţi din judeţ. Concret, au fost recuperaţi 650.000 lei de la comuna Turţ, 2.352.000 lei de la comuna Petreşti, respectiv 415.000 lei de la comuna Medieşu Aurit.
Patru milioane de lei distribuiţi primăriilor
Consiliul Judeţean a alocat primăriilor suma de 4 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură ce necesită cofinanţare locală. Comuna Acâş a primit 82.000 lei, Agriş – 50.000 lei, Andrid – 68.000 lei, Apa – 43.000 lei, Batarci – 113.000 lei, Beltiug – 60.000 lei, Berveni – 64.000 lei, Bixad – 54.000 lei, Bârsău – 150.000 lei, Bogdand – 70.000 lei, Botiz – 54.000 lei, Călineşti Oaş – 35.000 lei, Cămârzana – 35.000 lei, Cămin – 50.000 lei, Căpleni – 40.000 lei, Căuaş – 25.000 lei, Cehal – 80.000 lei, Certeze – 10.000 lei, Ciumeşti – 100.000 lei, Craidorolţ – 35.000 lei, Crucişor – 170.000 lei, Culciu – 52.000 lei, Doba – 50.000 lei, Dorolţ – 60.000, Foieni – 40.000 lei, Gherţa Mică – 68.000 lei, Halmeu – 60.000 lei, Hodod – 90.000 lei, Homoroade – 54.000 lei, Lazuri – 60.000 lei, Micula – 69.000 lei, Moftin – 35.000, Odoreu – 45.000, Oraşu Nou – 60.000 lei, Păuleşti – 78.000 lei, Pir – 50.000 lei, Pişcolt – 64.000 lei, Pomi – 43.000 lei, Porumbeşti – 100.000 lei, Racşa – 160.000, Sansilău – 54.000 lei, Santău – 60.000, Săcăşeni – 38.000 lei, Săuca- 65.000 lei, Socond – 60.000 lei, Supur – 160.000 lei, Tarna Mare – 54.000 lei, Terebeşti – 40.000 lei, Tiream – 55.000 lei, Târşolţ – 73.000, Turulung – 60.000 lei, Urziceni – 40.000 lei, Valea Vinului – 35.000 lei, Vama – 50.000 lei, Vetiş – 20.000 lei, Viile Satu Mare – 44.000 lei. De asemenea, Consiliul Judeţean a mai alocat 278.000 lei unor localităţi din mediul urban. Astfel, consilierii judeţeni au aprobat alocarea sumei de 90.000 lei pentru Ardud, 60.000 lei pentru Livada, 70.000 lei pentru Negreşti Oaş şi 38.000 lei pentru oraşul Tăşnad.
La capitolul Diverse, vicepreşedintele Adrian Ştef a anunţat că pe data de 8 octombrie va avea loc la Satu Mare a IV-a ediţie a mitingului aviatic. În acest an, organizatorii susţin că manifestările vor fi mult mai spectaculoase decât în cursul anilor trecuţi, în condiţiile în care la Satu Mare va avea loc o etapă din Campionatul naţional de paraşutism, respectiv Cupa României la paraşutism. Vicepreşedintele Adrian Ştef susţine că la Satu Mare vor concura circa 90 de sportivi. Faţă de anii trecuţi, la Satu Mare va ajunge şi un avion de vânătoare Mig 21 Lancer, respectiv un elicopter de luptă IAR Puma Socat.










