Miercuri, 11 Mai 2011

Contrabandist prins cu focuri de armă lângă Halmeu

Evalueaza
(0 voturi)
Complicii acestuia au reuşit să scape, trecând graniţa în Ungaria şi abandonând 15.000 de pachete de ţigări
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Halmeu au observat, marţi, în jurul orei 21.00, în apropierea graniţei cu Ucraina, mai multe persoane care transportau peste frontieră colete voluminoase şi le încărcau în remorca unui tractor aflat în zonă, pe teritoriul României. Aceştia obţinuseră de la ofiţerii SIPI informaţii că se pregătea o operaţiune de contrabandă. Poliţiştii de frontieră au procedat la somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus, încercând să fugă spre teritoriul ucrainean, a fost necesară folosirea armamentului din dotare, fiind trase mai multe focuri de avertisment în plan vertical. Persoanele implicate nu s-au supus nici de aceasta dată somaţiilor, retrăgându-se pe teritoriul statului vecin, însă poliţiştii de frontieră au reuşit să imobilizeze o persoană care ulterior a fost identificată ca fiind J. Adrian, în vârstă de 21 ani, cetăţean român.
În remorca tractorului a fost găsită cantitatea de 15.000 pachete de ţigări marca Jin Ling, având aplicat timbru specific magazinelor duty free ucrainene, în valoare aproximativă de 63.000 lei. Întreaga cantitate de ţigări, precum şi mijlocul de transport au fost ridicate în vederea confiscării. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră sătmăreni, fiind anunţate şi autorităţile ucrainene, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro