Joi, 19 Mai 2011

Controale de amploare pe şosele

Evalueaza
(0 voturi)
Un număr de 20 de poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Satu Mare împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român (RAR), ai Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) şi ai Autorităţii Rutiere Române (ARR) au desfăşurat ieri o acţiune de amploare pe DN 19, la ieşire din localitatea Pişcolt.

Toate autovehiculele mici sau de mare tonaj au fost oprite şi verificate. La fel, toţi conducătorii auto au avut de suflat în etilotest. În total, echipele mixte care s-au aflat în teren între orele 10.00 şi 12.00 au aplicat 44 de sancţiuni în cuantum total de 18.700 de lei. Au fost reţinute în vederea suspendării cinci permise de conducere din care două pentru consum de alcool, unul pentru defecţiuni tehnice ale autoturismului, iar alte două pentru conducere peste limita legală de viteză. Totodată, rutieriştii sătmăreni au ridicate opt certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice, iar alte trei au fost ridicate pentru nerespectarea timpilor de odihnă şi condus.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere au constatat şi două infracţiuni la regimul circulaţiei. Mai exact, doi conducători auto au fost depistaţi conducând cu o alcoolemie de 0,54, respectiv 0,56 miligrame alcool pur în aerul expirat. Potrivit celor declarate de conducerea SPR Satu Mare, aceasta este prima acţiune de asemenea anvergură dintr-o serie de acţiuni care vor avea loc în următoarea perioadă atât în judeţ cât şi în municipiul Satu Mare. S-a început pe DN19 pentru că pe acest drum au avut loc o serie de evenimente cu consecinţe grave. Acţiunile vor fi organizate şi în municipiu, rutieriştii menţionând că se va ajunge la blocări de cartiere, fiecare maşină fiind verificată din punct de vedere al actelor. La fel se va întâmpla şi cu şoferii care calcă strâmb.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro