Luni, 18 Iulie 2011

Cu 12% mai multe solicitări la Ambulanţă

Evalueaza
(0 voturi)
Numărul solicitărilor la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Satu Mare a crescut cu mai bine de 10% în week-end.

Dacă în urmă cu un sfârşit de săptămână au cerut ajutor medical mai puţin de 270 de persoane, la acest sfârşit de săptămână au fost înregistrate aproape 330 de solicitări. Vremea caniculară, dar şi schimbările bruşte de temperatură, au dus la creşterea numărului de solicitări la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare. Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al SJA Satu Mare, asistenta şefă Mihaela Pop, numărul solicitărilor a crescut cu aproximativ 12%. Patru persoane au leşinat în stradă din cauza căldurii, iar numeroşi cardiaci şi hipertensivi au cerut ajutor medical. Şi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Satu Mare cadrele medicale au avut mult de lucru la sfârşit de săptămână. De vineri şi până ieri dimineaţă, un număr de 512 cetăţeni au primit asistenţă medicală.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro