Luni, 06 Februarie 2012

Cursa Bucureşti-Satu Mare a întârziat 20 de minute

Evalueaza
(0 voturi)
Din cauza zăpezii abundente, transportul aerian a întâmpinat întârzieri de 20 de minute, potrivit directorului Aeroportului Saru Mare, Nicolae Fekete.

În schimb, circulaţia feroviară se desfăşoară fără incidente, nefiind înregistrate întârzieri la intrare şi la plecare în/din staţia Bucureşti Nord.
Cursa aeriană Bucureşti-Satu Mare a pornit azi cu o întârziere cu aproape 20 de minute de pe Aeroportul Băneasa, astfel încât pasagerii au aterizat pe aeroportul din Satu Mare la ora 9,28, în loc de ora 9,05.
În ceea ce priveşte situaţia centralizată privind modul de derulare a transportului aerian afişată pe site-ul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii azi au fost înregistrate întârzieri mai mari de 30 de minute pentru un total de 20 de curse la decolare, din care 20 pe Aeroportul Băneasa şi 18 curse la aterizare pe Aeroportul Băneasa. O singură cursă a fost anulată de pe Aeroportul Băneasa, respectiv o cursă de pe Aeroportul Iaşi.
Totodată, CFR SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre trenurile anulate şi despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro