Miercuri, 11 Ianuarie 2012

Dan Puric îşi lansează ultima carte la Satu Mare

Evalueaza
(0 voturi)
Celebrul şi îndrăgitul actor şi regizor Dan Puric îşi va lansa în Satu Mare cel de-al treilea volum, intitulat “Fii demn”.

Lansarea va avea loc în data de 18 ianuarie, începând cu ora 19.00 şi va fi găzduită de Filarmonica “Dinu Lipatti” din Satu Mare . Preţul unui bilet este de 30 lei, valoare ce include şi cartea autorului. Organizatorul acestui eveniment este Asociaţia pentru Copii şi Tineri 4 U din Satu Mare.
Cartea lui Dan Puric este confesiunea unui om care se bucură de fiecare răsărit de soare şi care, cu sensibilitate, dar şi cu luciditate, redescoperă, atât pentru sine, cât şi pentru noi, reperele necesare oricărui român – mama, pământul şi martirii neamului.
Invitaţii vor avea ocazia să discute cu artistul şi să obţină autografe de la acesta. Dan Puric nu se află la primul exerciţiu editorial, cărţile sale “Cine suntem”, “Omul frumos”, bucurându-se de succes în rândul publicului. Invitaţiile se pot procura de la Asociaţia pentru Copii şi Tineri 4 U cu sediul pe B-dul Vasile Lucaciu nr. 8 Satu Mare.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro