Miercuri, 20 Iulie 2011

Declaraţia unică se mai poate depune la ghişeu până în data de 25 iulie

Evalueaza
(0 voturi)
Conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare reaminteşte angajatorilor că luni, 25 iulie, este ultima zi din termenul legal pentru depunerea formularului 112 “Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” aferent obligaţiilor declarative ale lunii iunie.

“Demn de remarcat că acest formular mai poate fi depus la ghişeu doar până în data de 25 iulie. După această dată, Declaraţia 112 va fi depusă exclusiv on-line, iar procedura de obţinere a certificatului digital calificat obligatoriu pentru depunerea on-line a declaraţiei necesită parcurgerea mai multor etape şi invităm contribuabilii să urgenteze acest demers”, ne-a declarat directorul DGFP Satu Mare, Dan Maier.

În cazul depunerii la ghişeu, formularul de hârtie va fi însoţit de un CD care va fi inscripţionat cu marker permanent, fiind menţionate codul fiscal al societăţii, denumirea societăţii, luna şi anul. Indiferent de procedura de transmitere, ulterior depunerii D 112, este obligatoriu să se vizualizeze starea acesteia prin accesarea linkului http://www.anaf.ro/Starehttp://www.anaf.ro/StareD112 şi consultarea mesajelor din recipisă.

Tot până în data de 25 iulie la Fisc mai trebuie depusă Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, formular 100, Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, formular 112, Decontul de taxă pe valoarea adăugată, formular 300, Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, Declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor, formular 104, Declaraţie informativă privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, Declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, formular 208, Declaraţie privind stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, formular 225 şi Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România, formular 224.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro