Miercuri, 11 Mai 2011

Doar 55% dintre contribuabili şi-au depus declaraţia de venit

Evalueaza
(0 voturi)
Cu toate că mai sunt doar trei zile până la expirarea termenului de depunere a declaraţiilor de venit realizate în anul 2010 (D 200), până în prezent doar circa 55% dintre contribuabilii care trebuiau să facă acest lucru le-au depus.

Astfel, potrivit directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare, Dan Maier, în judeţul nostru sunt estimaţi circa 9.000 de contribuabili care trebuie să-şi depună declaraţia de venit pe anul trecut, însă până ieri au trecut pragul administraţiilor financiare doar 5.067 de contribuabili, adică circa 55%. Având în vedere gradul scăzut de depunere a acestora, conducerea DGFP invită contribuabilii la sediul Administraţiilor Finanţelor Publice (AFP) pentru îndeplinirea acestei obligaţii.
Formularul declaraţiei 200 poate fi descărcat de pe site-ul ANAF – Declaraţie privind veniturile realizate, prin accesarea portalului www.anaf.ro/Asistenţă contribuabili/Toate formularele, cu explicaţii sau poate fi obţinut direct de la sediul administraţiilor finanţelor publice teritoriale. Originalul declaraţiei se depune sau se transmite la unitatea fiscală în a cărui rază teritorială contribuabilul are domiciliul potrivit legii, pentru persoanele fizice cu domiciliul fiscal în România sau la unitatea fiscală în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru ceilalţi contribuabili persoane fizice.
Nedepunerea până la 15 mai 2011 a declaraţiilor de venit de către persoanele fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10 la 100 lei.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro